Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la Alba Iulia

CCM la nivel de unitate 2023-2025

Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, document semnat de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru o perioadă de doi ani membrii de sindicat din cadrul CCS vor fi apărați de prevederile CCM, un demers binevenit prin care este asigurat cadrul legal de protecție a membrilor și acordarea unor beneficii. Dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.

   ?  SNST: Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică

Legea 367/2022 privind dialogul social / Dispoziţii generale, extrase:

  • reprezentativitate – atribut al organizaţiilor sindicale sau al organizaţiilor patronale dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat;
  • recunoaştere reciprocă – acordul voluntar prin care partenerii sociali îşi recunosc unul altuia legitimitatea în vederea stabilirii unui demers comun;
  • contract colectiv de muncă – convenţia încheiată în formă scrisă între angajator/organizaţia patronală, pe de o parte, şi angajaţi/lucrători reprezentaţi prin organizaţii sindicale;
  • acord colectiv – convenţia încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituţia publică centrală/locală, reprezentată prin conducătorul acesteia, şi funcţionarii publici ori funcţionarii publici cu statut special din cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective;
  • acord – orice formă de înţelegere încheiată în formă scrisă între partenerii sociali şi care produce efecte numai între părţile semnatare.

  ? Membrii SNST sunt asigurați

*SNST este reprezentativ:

  • la nivel de unități prin hotărâri ale instanțelor,
  • la nivel de sector de activitate prin afilierea la Federația PUBLISIND,
  • la nivel de grup de unități prin afilierea la Federația PUBLISIND.

Reprezentativitatea constatată anterior intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produce efectele până la expirarea termenului pentru care a fost constatată prin hotărâre judecătorească.

Contractele colective de muncă în vigoare, încheiate în baza Legii dialogului social nr. 62/2011, îşi menţin valabilitatea până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate.

SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților / grupelor afiliate Sindicatului Național Sport și Tineret, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație.

  ? Adeziune online   sau   descarcă Adeziunea

 ? Drepturi plătite retroactiv  

? Membrii SNST sunt asigurați

? Obligația de egalizare a salariilor

? Sporul pentru condițiile de muncă

? Decizie de egalizare la nivel maxim

Echipa SNST

Sindicatul Național Sport și Tineret: SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la Alba Iulia