Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate – document semnat de Clubul Sportiv Municipal Reșița și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru o perioadă de doi ani membrii de sindicat din cadrul clubului vor fi apărați de prevederile CCM, un demers binevenit prin care este asigurat cadrul legal de protecție a membrilor și acordarea unor beneficii. Dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 6 luni.
Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică
Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
- pentru toţi angajaţii din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
- pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul sau organizaţia patronală şi angajaţii, prin organizaţiile sindicale, reprezentaţi după cum urmează:
1. Angajatorul sau organizaţiile patronale:
- la nivel de unitate, de către organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcţionare, după caz;
- la nivel de sector de activitate şi grup de unităţi, de către organizaţiile patronale legal constituite şi reprezentative potrivit legii;
- la nivelul instituţiei bugetare şi al autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, de către conducătorul instituţiei, respectiv de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, după caz, ori de către locţiitorii de drept ai acestora;
- la nivel de sector de activitate bugetar, de către reprezentantul legal al autorităţii publice centrale competente.
2. Angajaţii:
- la nivel de unitate, de către sindicatele legal constituite şi reprezentative. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de către federaţia la care este afiliat sindicatul, dacă federaţia este reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea;
- la nivelul grupurilor de unităţi şi al sectoarelor de activitate, de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative potrivit legii;
- la nivelul instituţiilor bugetare şi al autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, de către organizaţiile sindicale reprezentative potrivit legii.
Adeziune online sau descarcă Adeziunea
Obligația de egalizare a salariilor
Sporul pentru condițiile de muncă
Decizie de egalizare la nivel maxim
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SYNEVO PARALELA 45 TELEKOM MOL OK MEDICAL SELGROS CLINICA SANTE LUGO C.A.R. MILITARY SHOP ORANGE LUKOIL CARD PRIVAT DE SĂNĂTATE BENEFICII WorldClass SNST Clinica Dentară Dr. Șerban Pensiunea BIG Fish Senzorial dining AVANTAJE Forest Retreat & Spa Spital & Policlinica Sfantul Ioan ASIROM Pensiunea Paradis Therme București Lava & Cuce OMNIASIG Ești în sindicat – ești asigurat! Farmaciile DONA Hotel WELS – Delta Dunării VODAFONE OPTIblu Împrumuturi Telefonie