Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

advwsfvsvmb

Aroganța ministrului Novak atinge cote maxime

Culisele ședinței de la Ministerul Sportului

La solicitarea ministrului, directorii unor subordonate s-au prezentat zilele trecute la București. Oficial, subiectul ședinței a fost reorganizarea și predarea personalului / patrimoniului domeniului Tineret, dar de fapt convocarea s-a făcut cu scopul a-i…

kjdvvskdjvb

Preluarea personalului din Tineret se va face la finalul lunii noiembrie

Acord Ministerul Sportului - Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a răspuns solicitării SNST cu privire la stadiul procesului de predare-preluare a personalului și înființarea Direcțiilor Județene pentru Familie și Tineret, respectiv a Direcției pentru Familie și…

Sed

Mai poate face MS-ul reorganizarea?

În ce condiții vor funcționa direcțiile județene de sport?

Luni, 29 august 2022, la sediul Ministerului Sportului a avut loc o ședință la care au participat o parte dintre directorii executivi ai direcțiilor județene pentru sport și tineret, reprezentantul sindicatului și conducerea ministerului.…

monitorul-oficial

Majorarea salariilor publicată în Monitorul Oficial

OUG nr.115/2022

În Monitorul Oficial nr. 844 din 29.08.2022 a fost publicată OUG nr. 115 din 26.08.2022 care prevede acordarea unei pătrimi din diferența dintre salariul în plată și nivelul salarial la care ar trebui să…

1-4hj

Guvernul a aprobat Ordonanța privind plata a 1/4 din restanța salarială

Salariații din Sport și Tineret primesc diferențele începând cu luna septembrie

În ședința de Guvern de astăzi a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum…

fghhlh4tfhf

SNST – reprezentativ la CCS Reșița

Urmează negocierea CCM

Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate – Casa de Cultură Studențească Reșița. Dosar nr. 18648/301/2022 Judecătoria sector 3 București Casa de Cultură…

WhatsApp Image 2023-08-03 . 12.53.59

Întrevedere la sediul CS “Unirea” Focșani

SNST semnatar al Contractului colectiv de muncă la nivelul unității

Astăzi, 3 august 2023, la sediul Clubului Sportiv “Unirea” Focșani, a avut loc întrunirea membrilor SNST din cadrul acestei unități. S-au purtat discuții cu privire la condițiile de muncă, drepturile salariale, avantaje / asigurări…

WhatsApp Image 2023-08-03 at 13.26.19

Alegeri la SNST-DJS Vrancea

Sindicatul partener de dialog social în relația cu angajatorul

La sediul Direcției Județene pentru Sport Vrancea, astăzi, 03 august 2023, au avut loc alegeri pentru noua conducere a grupei SNST de la nivelul acestei unități. În urma voturilor celor care au participat fizic,…

oug snst-page-001

Document: Proiect – ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Draftul Ordonanței austerității apărute în spațiul public prevede tăieri, reduceri de cheltuieli bugetare de 2,5 miliarde lei, tăieri de posturi vacante, comasarea / descentralizarea unor instituții, eliminarea a 20% din numărul funcțiilor de secretari/…

4

Ofertă cazare în Olimp

20% reducere pentru membri

Lanțul de hoteluri Avenue Hotels, partener SNST Acordul încheiat între SNST și lanțul de hoteluri Avenue Hotels oferă membrilor de sindicat o reducere de 20% pentru serviciile de cazare și masă. Vilele pot gazdui…

rhdhd-str

Propunere de Decizie a Consiliului

Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă

EXPUNERE DE MOTIVE CONTEXTUL PROPUNERII În temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, statele membre trebuie să considere propriile politici economice și promovarea ocupării forței de muncă drept chestiuni de interes comun și să își…

356972723_174652552276624_3264399688499568895_n

Alegeri la SNST Olimpia București

Sindicatul partener de dialog social în relația cu angajatorul

La Clubul Sportiv Olimpia București, astăzi, 12 iulie 2023, au avut loc alegeri pentru noua conducere a grupei SNST de la nivelul acestei unități. În urma voturilor celor care au participat fizic și online,…