Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

CEDO îi face dreptate unui funcționar public din România

A dezvăluit public abuzurile din instituția în care era angajat

„Nu se mai moare, ca pe vremuri, dacă spui adevărul”. Un funcționar care a dezvăluit corupția din sistem a fost concediat, dar și-a găsit dreptatea la CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că statul român trebuie să-i plătească lui Antoniu Poienaru suma de 7.500 de euro daune morale și 600 de euro cheltuieli de judecată, pentru încălcarea articolului 10 din Convenție, respectiv că nu i-au respectat dreptul la libertatea de exprimare, se arată într-un articol pe Libertatea, care tratează pe larg acest caz.

“Capul plecat sabia nu-l taie? Să mai lăsăm automatismele astea în exprimare”, spune Poienaru într-un dialog cu Libertatea.

Antoniu Poienaru a fost concediat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj, în martie 2011, fiindcă a expus pe blogul său mai multe nereguli de la locul de muncă. În postările de pe blog, Poienaru a prezentat abuzuri și nereguli legate de angajarea unor funcționari la APIA și gestionarea fondurilor publice. Demersul său a venit după ce, anterior, prezentase cazurile șefilor săi ierarhici (fără a se schimba ceva) și după ce sesizase, în 2010, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), susținând că directorii APIA acopereau persoane care comiteau fraude cu fonduri europene.

Curtea mai motivează că instanțele din România ”nu au pus în balanță, în mod corespunzător, diferitele interese în joc”, menționând că aspectele reclamate de Antoniu Poienariu pe blog (nereguli privind angajarea unor funcționari publici, numirea în funcții de conducere sau gestionarea fondurilor publice, inclusiv din bugetul Uniunii Europene), sunt chestiuni de interes public, astfel că nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. În consecință, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție”. Sursa: Libertatea / articolul complet, aici: Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO (adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg”) a dispus ca statul român să-i achite 7.500 de euro plus 600 de euro cheltuieli de judecată.

Care sunt drepturile tale ca angajat

Sesizați sindicatul din care faceți parte atunci când, în relația cu angajatorul, vă sunt încălcate drepturile pe care le aveți în calitate de salariați, dacă sunteți supuși unor discriminări sau dacă sunteți victime ale unor hărțuiri la locul de muncă. În acest context, vă reamintim:

Constituie încălcări ale demnităţii în muncă: comportamentul maliţios, abuziv, insultător faţă de salariat, criticile nejustificate făcute de angajator la adresa salariatului, în faţa colegilor, fără dreptul la replică. Este o încălcare a dreptului la demnitate în muncă supravegherea salariatului cu mijloace tehnice audio-video, fără ştirea acestuia.

   👉 Adeziune online

Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată este interzisă.

Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricție sau preferință, întemeiat(ă) pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică

Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acțiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane față de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acțiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporționale, adecvate și necesare.

Hărțuirea constă în orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2) (n.r. discriminare bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală) care are ca scop sau ca efect lezarea demnității unei persoane și duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Membri SNST sunt asigurați

Discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârșit(ă) împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de persoane.

Sindicatul poate ști când drepturile la locul de muncă sunt încălcate colectiv, dar nu poate afla despre încălcarea unui drept individual dacă nu există o informare. Sesizează organizația sindicală din care faci parte atunci când apare o problemă;

Majoritatea problemelor individuale care nu se rezolvă pe cale amiabilă pot fi soluționate în justiție dar exită și alte căi precum medierea, arbitrajul sau conciliere. Sindicatul are dreptul legal de a promova acțiuni în justiție în numele și în interesul tău.

Să nu treci niciodată nepăsător pe lângă cei care au nevoie de ajutor, dacă drepturile unui coleg sunt încălcate, ia atitudine!

În cazul în care întâmpinați orice fel de probleme legate de locul de muncă, sănătate sau situații familiale deosebite, nu ezitați să apelați la sindicat – tel/whatsapp: 0784.116.973 / snst.contact@yahoo.com.

Sindicatul Național Sport și Tineret: CEDO îi face dreptate unui funcționar public din România