Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Procedura de verificare online a vechimii în muncă şi/sau specialitate

HG 1164/2022

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 937 din 26 septembrie 2022 procedura de acces online al salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din registrul general de evidenţă a salariaţilor, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/sau specialitate, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin procedura introdusă de actul normativ adoptat, salariații sau foștii salariați își vor putea accesa online datele din REGES, referitoare la activitatea prestată la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă. Dreptul de acces al acestora este limitat la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și generarea și descărcarea unui extras din registru, cu care să poată dovedi perioadele lucrate, respectiv vechimea în muncă și specialitate, împreună cu alte documente existente în dosarul personal al fiecăruia.

Aceste reglementări vor intra în vigoare la 31 decembrie 2024, când va intra în exploatare și sistemul informatic aferent REGES, conform PNRR. Până la data la care sistemul informatic va fi funcțional și pentru a facilita accesul salariaților și al foștilor salariați la datele lor din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze acestora, la solicitarea scrisă, un extras care să reflecte activitatea prestată în baza unui contract individual de muncă.

Articolul 6

(1) Până la data achiziționării noului sistem informatic care va permite salariaților/foștilor salariați accesul online la datele din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze la solicitarea scrisă a acestora un extras din registru în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării.(2) Pentru extrasul prevăzut la alin. (1), inspectoratele teritoriale de muncă vor percepe tariful reglementat prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 826/2014 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, referitor la eliberarea de certificate cu informații extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii.

Alte măsuri reglementate de hotărârea de Guvern se referă la:

  •  stabilirea condițiilor în care pot fi accesate datele din registru, prin obținerea numelui de utilizator și parolei, fie personal, la sediul inspectoratului teritorial de muncă, fie prin e-mail, în situația în care aceștia dețin semnătură electronică calificată;
  •  completarea registrului general de evidență a salariaților cu elemente noi referitoare la nivelul și specialitatea studiilor absolvite;
  •  reglementarea condițiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, respectiv prin asumare de către angajator și certificare prin semnătură, pe baza documentelor justificative din dosarul de personal al salariatului, a documentelor contabile și altor documente aflate în arhiva societății.

ANEXĂ la procedură
MODEL SOLICITARE

Către Inspectoratul teritorial de muncă ……………………………….

Subsemnatul(a), ………………..……………….., legitimat(ă) cu C.I. seria …… nr. …, CNP ………………, domiciliat(ă) în județul ………………………, localitatea ………………………………………………, str. ………………………………………………………. nr. …., bl. …., sc. ….., ap. ….., având calitatea de salariat/fost salariat la societatea ………………, cu sediul în ……………….., cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații,

solicit numele de utilizator și parola/schimbarea numelui de utilizator și a parolei necesare pentru accesarea Registrului general de evidență a salariaților.

Numele și prenumele . ………………………………………………….

Semnătura ……………………….                    Data…………………..

Hotararea 1164/2022 privind aprobarea Procedurii de acces online al salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din registrul general de evidenţă a salariaţilor, a modalităţii de generare şi descărcare a extrasului, precum şi a condiţiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/sau specialitate:

HG 1164 - 2022

 

Adeziune online 

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

 

 

SYNEVO  PARALELA 45    TELEKOM    MOL    OK MEDICAL    SELGROS    CLINICA SANTE    LUGO    C.A.R.    MILITARY SHOP     ORANGE    LUKOIL    CARD PRIVAT DE SĂNĂTATE    BENEFICII    WorldClass    SNST    Clinica Dentară Dr. Șerban    Pensiunea BIG Fish   Senzorial dining    AVANTAJE    Forest Retreat & Spa    Spital & Policlinica Sfantul Ioan    ASIROM    Pensiunea Paradis    Therme București    Lava & Cuce    OMNIASIG    Ești în sindicat – ești asigurat!    Farmaciile DONA    Hotel WELS – Delta Dunării    VODAFONE     OPTIblu   Împrumuturi    Telefonie

Sindicatul Național Sport și Tineret: Procedura de verificare online a vechimii în muncă şi/sau specialitate