Marți, 29 noiembrie 2022, la Izvoru Mureșului, a avut loc ședința de negocieri colective dintre reprezentanții Complexului Sportiv Naţional Izvoru Mureşului și Sindicatulului Național Sport și Tineret. Părțile de comun acord au procedat la negocierea efectivă a Contractului colectiv de muncă pentru salariații acestei unități, au căzut de acord asupra clauzelor contractuale, drept pentru care Contractul a fost semnat. CSN și SNST sunt semnatarii Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, primul CCM din istoria acestei instituții.
În aceeași ședință de negocieri a fost semnat și Acordul pentru membrii SNST din cadrul CSN Izvoru Mureşului. Potrivit art. 153 din Legea nr. 62/2011, Acordul încheiat are la bază principiului recunoașterii reciproce, reprezintă legea părților, iar prevederile sale sunt aplicabile numai membrilor organizației sindicale semnatare, respectiv membrilor Sindicatului Național Sport și Tineret. Astfel, salariații care nu sunt membri de sindicat nu pot pretinde aceleași drepturi și avantaje de care beneficiază membrii SNST.
CSN Izvoru Mureşului este situat în jud. Harghita, localitatea Izvoru Mureșului, la poalele munţilor Hăşmaşul Mare, la o altitudine de 890 m, la o distanţă de 40 km de municipiul Miercurea Ciuc şi la 20 km de municipiul Gheorgheni, în apropierea locului de unde izvorăşte Mureşul, iar pe partea opusă a masivului Hăşmaş, izvorăşte Oltul. csnizvorumuresului.ro
Conform normelor actuale, toate documentele se completează în trei exemplare originale, urmând ca după verificarea și înregistrarea la ITM să rămână câte un exemplar pentru fiecare parte: unitatea angajatoare, inspectoratul de muncă și sindicat. Primul pas pentru a ajunge la negocieri cu angajatorul este ca sindicatul să obțină reprezentativitatea la nivelul unității. Judecătoria sector 3 București a constatat că SNST este reprezentativ la nivelul acestei instituții și astfel a fost îndeplinită și această condiție.
SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din Sport și Tineret, dar și actualizarea / reînnoirea contractelor expirate; obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din Sport și Tineret se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație. Adeziune online sau descarcă Adeziunea
Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SYNEVO PARALELA 45 TELEKOM MOL OK MEDICAL SELGROS CLINICA SANTE LUGO C.A.R. MILITARY SHOP ORANGE LUKOIL CARD PRIVAT DE SĂNĂTATE BENEFICII WorldClass SNST Clinica Dentară Dr. Șerban Pensiunea BIG Fish Senzorial dining AVANTAJE Forest Retreat & Spa Spital & Policlinica Sfantul Ioan ASIROM Pensiunea Paradis Therme București Lava & Cuce OMNIASIG Ești în sindicat – ești asigurat! Farmaciile DONA Hotel WELS – Delta Dunării VODAFONE OPTIblu Împrumuturi Telefonie
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro