Vă așteptăm să vă petreceți Sărbătorile de iarnă în Maramureș! BN SIND Balneo Turism SRL BNS – SNST – PUBLISIND *Pentru a beneficia de reduceri membrii SNST trebuie să prezinte legitimaţia de membru: …
Marți, 17 otombrie 2023, a avut loc o întrunire a membrilor SNST din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța. Subiectele discutate au fost cu privire la prevederile Contractului colectiv de muncă, reprezentativitatea…
Novak Eduard a decontat ilegal banii pentru reparația bolidului de lux al Ministerului Tineretului și Sportului pe vremea când era ministru. A fost nevoie de aproape doi ani și jumătate, mai multe sesizări și…
MFTES a pus la dispoziție documentele solicitate cu privire la: Ordinele emise de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – MFTES prin care au fost înființate Direcțiile Județene pentru Familie și Tineret respectiv…
La sediul Agenției Naționale pentru Sport a avut loc astăzi o întâlnire cu conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu reprezentanți ai mai multor structuri județene din subordinea celor două instituții, precum…
Problemele financiare și cele legate de job îi apasă cel mai mult pe salariații din România 7 din 10 participanți la cel mai recent sondaj derulat de platforma de recrutare eJobs România declară că,…
Promovata drept o sarbatoare anuala a tinerilor ca parteneri esentiali in schimbare si ca oportunitate de a creste gradul de constientizare cu privire la provocarile si problemele cu care se confrunta tinerii din intreaga…
Salariații de la Direcția Județeană pentru Sport Galați și-au dorit să beneficieze și ei de prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, s-au înscris în SNST și au solicitat inițierea negocierilor colective.…
Salariații asigurați la stat pot beneficia începând cu 1 iulie 2023 de o serie de gratuități la serviciile oferite de cabinetele stomatologice, psihologice și de logopedie. Normele de aplicare ale Hotărîrii Guvernului nr.521/2023 precizează…
Astăzi, 6 august 2024, în București, a avut loc Adunarea generală a Sindicatului Național Sport și Tineret. La ședință (format hibrid – fizic și online) au participat lideri, vicelideri și membri ai grupelor SNST…
Vă reamintim că SNST a convocat Adunarea generală a membrilor, care va avea loc în data de 6 august, la București. Anunțul a fost postat pe website-ul SNST în data de 4 iulie 2024:…
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret şi Agenţia Naţională pentru Sport anunţă că pe data de 01.08.2024, începând cu ora 13.00, la sediul ANS s-a desfăşurat în cadrul proiectului Modernizarea si consolidarea parteneriatului social SNST-ANS…
Hărțuirea și discriminarea salariaților, aspru pedepsite Vă reamintim că discriminarea și hărțuirea angajaților sunt sancționate conform prevederilor Legii nr.151/2020 cu amenzi cuprinse între 1.000 de lei și 20.000 de lei. Principalele prevederi: Este interzisă…
Hotel Favorit se află la doar 150 m de golful stațiunii Venus, o zonă cu o plajă largă și intrare lină în apă. Se întinde pe o suprafață de 10.000 mp cu o vegetație…
Clinica stomatologică DentoMar este dedicată excelenței, muncii în echipă, dezvoltării personale și onestității. Ne străduim să atingem excelența în ceea ce facem, pentru a vă oferi o atmosfera plăcută și avansată din punct de…
Hotel Melodia, punct de reper în stațiunea Venus, este destinația ideală pentru un concediu la mare. Cu plajă privată, o generoasă piscină exterioară, terasă cu fântâni arteziene și cascade, multiple activități pentru copii și…
Cum a pierdut România un milion de euro din fonduri europene, bani care ar fi putut să refacă multe centre de agrement – Inspectorul PRO / Andreea Dăscălescu Ultimul raport al Curții de Conturi…
Astăzi, 27 iulie 2024, la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, a avut loc o întrevedere sindicat – angajator. S-au purtat discuții cu privire la condițiile de muncă, drepturile salariale, avantaje /…