Clubul Sportiv Municipal Iaşi susţine demersurile noastre şi se alătură proiectului celor din sport şi tineret: “organizaţie dedicată angajaţilor domeniului de activitate”. A fost înfiinţată Grupa CSM IAŞI din cadrul Sindicatului Naţional Sport şi…
Clubul Sportiv Municipal Iaşi susţine demersurile noastre şi se alătură proiectului celor din sport şi tineret: “organizaţie dedicată angajaţilor domeniului de activitate”. A fost înfiinţată Grupa CSM IAŞI din cadrul Sindicatului Naţional Sport şi…
Am promis că nu vom ceda în fața încercărilor penibile ale unora de a bloca mișcarea sindicală din Sport şi Tineret și am hotărât să continuăm lupta pentru drepturile noastre conştienţi că schimbarea mult…
Colegii de la Clubul Sportiv Municipal Giurgiu şi de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Giurgiu au decis înfiinţarea unei grupe sindicale comune şi au ales un lider care va reprezenta ambele colective.…
Astăzi am avut o întrevedere cu domnul Mircea Popa – noul Secretar General al Ministerului Tineretului şi Sportului. Am abordat teme referitoare la salarizare şi la buna funcţionare a MTS-ului, dar şi aspecte ce…
La invitaţia colegilor, am fost în vizită la Complexul Sportiv Naţional Bascov – Budeasa. www.csnbascov.ro Bază de cazare, alimentaţie publică, antrenament, întreţinere fizică şi competiţii, în special pentru sporturi nautice, Complexul Sportiv Naţional Bascov -…
Astăzi am participat la şedinţa de constituire a grupei sindicale de la Clubul Sportiv Municipal Piteşti. Am cunoscut aici un colectiv puternic şi unit, o echipă completă unde fiecare îşi are rolul său. În…
Proiectul de buget 2017 nu prevede majorări salariale pentru personalul din sport şi tineret. Veniturile mărite se regăsesc în creşterea bugetelor mai multor ministere, dar despre Ministerul Tineretului şi Sportului nu se spune nimic.…
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET DOLJ www.djst.ro Colegii de aici au decis să ia atitudine, să se implice în rezolvarea problemelor profesionale cu care toţi ne confruntăm şi s-au înscris în sindicatul nostru,…
Continuăm prezentarea grupelor noastre: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET PRAHOVA www.djstprahova.ro Colectivul de aici a luat decizia de a se afilia la organizaţia noastră şi a trimis adeziunile. În toamnă am fost la Ploieşti…
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT SI TINERET BOTOSANI este organizată şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului şi are ca obiect principal de activitate organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de şi…
Clubul Sportiv Petrolul Ploieşti – www.cspetrolul.ro – am fost acolo şi ne-am cunoscut: sunt dedicaţi performanţei şi implicaţi în activitatea lor dar au nemulţumiri şi revendicări. Acum ne-au urmat în noua organizaţie şi au decis să…
Grupe noi se alătură organizaţiei noastre – Colectivul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj Napoca şi-a organizat grupa şi a venit alături de noi în sindicat. Am fost acolo, am văzut ce fac şi…