Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

MITING DE PROTEST BNS / SNST / PUBLISIND

Joi, 10 iulie 2025, de la ora 10:00, în fața Ministerului Finanțelor – BUCUREȘTI

SNST iese în stradă: miting de protest la Ministerul Finanțelor.
Toate grupele SNST sunt chemate la acțiune. Miting la București și proteste simultane în fața instituțiilor din țară.

Joi, 10 iulie 2025, Sindicatul Național Sport și Tineret participă la mitingul organizat în fața Ministerului Finanțelor, alături de Blocul Național Sindical și Federația PUBLISIND. Evenimentul face parte dintr-o acțiune comună de protest împotriva măsurilor de austeritate anunțate de Guvern și vizează inclusiv proteste simultane în fața instituțiilor din toată țara.

Blocul Național Sindical – BNS / Sindicatul Național Sport și Tineret – SNST / PUBLISIND

Acțiunea are loc între orele 10:00 și 12:00 și reprezintă un răspuns ferm împotriva tăierilor salariale, plafonărilor și politicilor fiscale abuzive care afectează direct angajații cu cele mai mici venituri din sectorul public. SNST atrage atenția că măsurile luate până acum și cele anunțate lovesc exact în categoriile vulnerabile de salariați, adâncind inechitățile sociale și punând în pericol funcționarea serviciilor publice esențiale.

Ministerul Finanțelor – punctul zero al nemulțumirii. Protest organizat joi, 10 iulie, între orele 10:00-12:00.

În paralel, începând cu aceeași oră, sindicatele din toate domeniile de activitate – ANAF, mediu, apărare, sport, tineret, cultură, educație, administrație publică, agricultură, fonduri europene, poliție, grefieri, asistență socială și altele – organizează proteste în fața instituțiilor proprii, într-o mișcare sincronizată de protest față de politicile fiscale și bugetare impuse de Guvern.

La protestul din București sunt așteptați membri din grupele sindicale din întreaga țară, iar în paralel, toate grupele SNST sunt chemate să organizeze proteste în fața instituțiilor proprii, în același interval orar cu mitingul de la București – Joi, 10 iulie 2025, de la 10.00 la 12.00.

SNST face apel la toți liderii gupelor din țară să se consulte cu membrii, să se organizeze local și să transmită detalii privind:

  • numărul de persoane care vor participa la mitingul din fața Ministerului Finanțelor;
  • efectivele care vor ieși la protest în fața instituției din care fac parte;
  • eventuale propuneri privind alte forme de protest în perioada următoare.

Totodată, organizația solicită transmiterea de clipuri video scurte (maximum 30 de secunde), în care membrii să exprime direct modul în care sunt afectați de măsurile Guvernului. Aceste materiale vor fi grupate și trimise către presă, pentru a reflecta realitatea din teren și a transmite un semnal clar de unitate și solidaritate.

Mesajul nostru este unul ferm: nu vom accepta ca domeniile Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică să fie din nou sacrificate. Nu mai putem tolera ca salariile mici să fie lovite în mod repetat, în timp ce inechitățile din sistem sunt ignorate. Cerem respect, echitate și politici publice care să pună pe primul loc interesul cetățeanului și al lucrătorului onest.

COMUNICAT DE PRESĂ BNS:

Biroul Național Confederal (BNC) al Blocului Național Sindical s-a reunit astăzi, 8 iulie 2025, în ședință, în format hybrid și a decis un plan de acțiune pentru perioada imediat următoare având în vedere angajarea răspunderii Guvernului României în Parlamentul României pe primul pachet de măsuri de austeritate, precum și anunțul Cabinetului Bolojan potrivit căruia vor mai urma alte două pachete de reformă. Citește comunicatul BNS. 

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

PROTEST SPONTAN DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET MUREȘ

Protest SNST la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca

Protest SNST la CSN „Lia Manoliu” București

PROTEST SPONTAN DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE SPORT CARAȘ-SEVERIN

Protest spontan – 3 iulie 2025

Protest SNST-CS Unirea Focșani

Protestele sindicaliștilor afiliați Federației PUBLISIND împotriva măsurilor de austeritate

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: MITING DE PROTEST BNS / SNST / PUBLISIND