Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Sport Club Muncipal Bacău, înapoi pe „Municipal”

S-au întors acasă!

SCM Bacău a revenit în sediul său de la Stadionul Municipal din Bacău. În urmă cu aproape doi ani au fost nevoiți să se mute într-un sediu provizoriu și nefuncțional, pe Cuza Vodă, unde nu aveau condiții decente. În ianuarie, la scurt timp după ce preluase funcția de director al Sport Club Municipal Bacău, Ion Șarban declara în presă: „Problema găsirii unui nou sediu pentru clubul nostru este prioritară. Acualul nostru domiciliu este nefuncțional. Există mai multe variante pe care le voi înainta Ministerului Tineretului și Sportului și chiar Primăriei Bacău”.

Părăsirea, în urmă cu doi ani, a sediului de la stadion s-a făcut pe fondul ideii că „Municipalul” va intra într-o nouă etapă, despre care nici astăzi nu se știe cu siguranță când și ce forme va îmbrăca. Din ianuarie și până acum, Ion Șarban, directorul SCM Bacău a continuat lupta pentru a obține un sediu pentru club: „Nu renunțăm, chiar dacă, deocamdată, nu am avansat mai deloc. Am avut și încă mai avem așteptări mari, în ton cu promisiunile ce ni s-au tot făcut în aceste luni de zile. Privim în toate direcțiile, punem pe masă toate variantele și batem la toate ușile în speranța că în acest an aniversar pentru club, fie el și afectat de pandemie, SCM Bacău se va putea muta în casă nouă.”

SNST a bătut la uși alături de SCM, iar rezolvarea a venit de la Primăria Bacău. Primarul Cosmin Necula ne-a ascultat cererea și a răspuns: “Vă sprijin sigur așa cum am făcut-o de fiecare dată pentru sportul băcăuan. Vă susțin cu toată responsabilitatea!” Și așa a fost, în scurt timp, colegii noștri din Bacău au primit aprobarea de a se întoarce acasă și au demarat operațiunea de igienizare și modernizare a spațiilor pe care le dețin de aproape 30 de ani la stadion.

În cadrul SPORT CLUB MUNICIPAL BACĂU activează 14 secţii:

  • atletism (înfiinţată în 1950) -antrenor coordonator Hagimă Maria ;
  • box (înfiinţată în 1955) – antrenor coordonator Nicolae Cara ;
  • gimnastica (înfiinţată în 1963) – antrenor coordonator Cornel Agop;
  • haltere (infiintata in 2001) – antrenor coordonator Ion Călin;
  • lupte greco – romane (infiintata in 1965) – antrenor coordonator Luca Celini Angelo ;
  • lupte libere (infiintata in 1999) – antrenor coordonator Ticu Grigorescu ;
  • înot (infiintata in 1987) – antrenor coordonator Silviu Şalgău ;
  • sarituri în apă (infiintata in 1987) – antrenor coordonator Adrian Gavriliu ;
  • tenis (înfiinţată în 1984) – antrenor coordonator Mihai Ciuntea ;
  • kick box (infiintata in 1997) – antrenor coordonator Gabriel Muntenaşu ;
  • modelism (infiintata in 1997) – antrenor coordonator Petre Zaharioaia ;
  • arte martiale – karate (infiintata in 1999) – antrenor coordonator Doru Botez ;
  • judo (infiintata in 2001) – antrenor coordonator Constantin Manole.
  • powerlifting (înfiinţată în 2011) – antrenor coordonator Daniel Zodian

Sport Club Muncipal Bacău a avut o evolutie continuu ascendentă, reusind sa se impună printre unităţile de elită ale sportului de performanţă din ţara noastră, cu contribuţii deosebite la atletism, box, lupte, gimnastică, sarituri în apă şi în alte ramuri sportive.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Sport Club Muncipal Bacău, înapoi pe „Municipal”