Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate – Federația Română de Tenis de Masă: dosar nr. 17288/301/2023. După ce Hotărârea Instanței va deveni definitivă, sindicatul va demara negocierile colective la nivelul acestei unități.
Obținerea reprezentativității SNST la nivel de unitate este pasul premergător negocierii Contractului colectiv de muncă cu Federația Română de Tenis de Masă. Obiectul negocierii colective privește printre altele: condițiile de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de muncă, dreptul la concedii și zile libere, timpul de repaus, pregătirea și perfecționarea profesională, măsuri de protecție în cazul disponibilizării/concedierii/descentralizării, alte drepturi sau obligații asupra cărora părțile convin și care se afla într-o legătură de dependență cu raporturile de muncă.
Reprezentativitatea, potrivit legii, este un atribut al organizațiilor sindicale care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat. Dialogul social este procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun. Spre exemplu, un sindicat reprezentativ își poate reprezenta membrii la încheierea unui contract colectiv de muncă cu un anumit angajator. Ca atare, simplul fapt al constituirii unui sindicat nu este suficient pentru anumite proceduri, acesta trebuind să fie și reprezentativ pentru obținerea unor beneficii suplimentare.
*SNST este reprezentativ:
- la nivel de unități prin hotărâri ale instanțelor,
- la nivel de sector de activitate prin afilierea la Federația PUBLISIND,
- la nivel de grup de unități prin afilierea la Federația PUBLISIND.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro