„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

SNST a obținut noi reprezentativități la nivel de unitate

În baza Legii nr.367 / 2022 - noua lege a dialogului social

Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate pentru încă patru instituții din domeniile de activitate: dosar nr. 4446/301/2023 (CS “Viitorul” Vaslui), dosar nr. 4447/301/2023 (DJST Vâlcea), dosar nr. 4448/301/2023 (DJS Brașov) și dosar nr. 4451/301/2023 (CCS Galați). După ce Hotărârile Instanței vor deveni definitive, sindicatul va demara negocierile colective la nivelul acestor unități.

În data de 22 decembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.367/2022, noua lege a dialogului social care abrogă Legea nr.62/2011. Noua lege aduce mai multe modificări și noutăți în ceea ce privește reprezentativitatea, negocierile colective, conflictele de muncă și declanșarea/defășurarea grevelor. Mai jos, extrase ale schimbărilor dialogului social:

  • reprezentativitatea la nivel de unitate se reduce de la 50% la 35% membri de sindicat din număr total salariați;
  • instituția este obligată să invite sindicatul în consiliul de administrație când se discută probleme de interes profesional sau social;
  • s-a introdus obligativitatea negocierii la nivel de unitate cu peste 10 salariați.

Obținerea reprezentativității SNST la nivel de unitate este pasul premergător negocierii Contractului colectiv la nivel de unitate. Obiectul negocierii colective privește printre altele: condițiile de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de muncă, dreptul la concedii și zile libere, timpul de repaus, pregătirea și perfecționarea profesională, măsuri de protecție în cazul disponibilizării/concedierii/descentralizării, alte drepturi sau obligații asupra cărora părțile convin și care se afla într-o legătură de dependență cu raporturile de muncă.

Reprezentativitatea, potrivit legii, este un atribut al organizațiilor sindicale care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat. Dialogul social este procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun. Spre exemplu, un sindicat reprezentativ își poate reprezenta membrii la încheierea unui contract colectiv de muncă cu un anumit angajator. Ca atare, simplul fapt al constituirii unui sindicat nu este suficient pentru anumite proceduri, acesta trebuind să fie și reprezentativ pentru obținerea unor beneficii suplimentare.

SNST continuă lupta pentru apărarea drepturilor și intereselor salariaților din domeniile noastre de activitate, pentru aceasta este nevoie să avem grupe sindicale puternice, pregătite să riposteze și să apere membrii.

Tot mai mulți colegi se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare din partea celor care doresc ca împreună să schimbăm lucrurile. Pentru colegii care vor să devină membri SNST, formularul de înscriere poate fi găsit aici:

    ? Adeziune online   sau   descarcă Adeziunea

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

   ? Împrumuturi pentru membri

Sindicatul Național Sport și Tineret: SNST a obținut noi reprezentativități la nivel de unitate