Salariații Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, aparatul central, au Contract colectiv de muncă în vigoare începând cu data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă București. După verificarea dosarelor, ITM a trimis confirmarea înregistrării primului CCM MFTES:
În urma negocierilor dintre sindicat și minister, prin Contractul colectiv de muncă, Acordul pentru funcționarii publici și Acordul pentru membrii SNST, au fost acordate beneficii suplimentare salariaților și membrilor de sindicat care lucrează în această unitate:
- decontarea ochelarilor de vedere, care vizează în mod specific corectarea dificultăților vizuale, care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor;
- 400 de euro / an, deducerea suplimentară la impozitul pe veniturile salariale a contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic;
- 4 zile pe lună – muncă, în regim de telemuncă, pentru angajații, care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani;
- 30 de minute pauză de masă;
- 2 zile suplimentare pentru evenimente familiale deosebite pentru sindicaliști;
- 10 zile concediu de odihnă suplimentar pentru membrii SNST;
- o zi liberă plătită în data de 2 mai – Ziua Națională a Tineretului, pentru membrii organizației semnatare.
Conform prevederilor legale, angajatorul informează salariații despre prevederile documentelor încheiate pe site-ul propriu.
SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din domeniile noastre de activitate, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din domeniile noastre de activitate se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație. Adeziune online sau descarcă Adeziunea
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro