„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la Călărași

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călărași a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, document semnat de Clubul Sportiv Municipal Călărași și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru o perioadă de doi ani membrii de sindicat din cadrul CSM vor fi apărați de prevederile CCM, un demers binevenit prin care este asigurat cadrul legal de protecție a membrilor și acordarea unor beneficii. Dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia va fi prelungită până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.

Clubul Sportiv Municipal Călărași are în componență 8 sectii sportive: atletism, baschet, box, canotaj, fotbal-tenis, handbal, kaiac-canoe, lupte. Dintre acestea, în prezent funcționează în cadrul clubului 5 secții la nivel de juniori și seniori: atletism, box, canotaj, kaiac-canoe, lupte-libere.

 ?  Avantaje

  ?  SNST: Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică

SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din domeniile noastre de activitate, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din domeniile noastre de activitate se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație.    ? Adeziune online   sau   descarcă Adeziunea

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la Călărași