Luni, 23 septembrie 2024, la sediul Direcției Județene de Sport Prahova, a fost semnat Contractul colectiv de muncă pentru salariații acestei unități, document valabil pentru următorii doi ani. Negocierile dintre angajator și sindicat s-au desfășurat într-un climat de încredere reciprocă și deschidere, ambele părți fiind interesate de continuarea parteneriatului demarat odată cu înființarea SNST.
“La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere. Este interzisă orice intervenţie a autorităţilor publice, sub orice formă şi modalitate, în negocierea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor colective de muncă.” Art.99 (1) Legea dialogului social
Reprezentativitatea SNST la nivelul DJS Prahova a fost constatată de Judecătoria Sector 3 București (Sentința civilă nr.462 din data de 07.02.2024 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr.1534/301/2024) și are o valabilitate de 4 ani.
SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din domeniile noastre de activitate, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din domeniile noastre de activitate se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație.
Adeziune online sau descarcă Adeziunea
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro
SNST: Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică