În această perioadă, Prefecturile din toată țara organizează ședințe ale Comisiilor de Dialog Social cu dezbaterea revendicărilor lansate de Sindicatul Național Sport și Tineret. Liderii grupelor SNST și directorii unităților din Sport și Tineret sunt invitați de prefecți să participe la aceste reuniuni și să susțină cererea de majorare cu 25% a salariilor din Sport și Tineret.
ANGAJATII DIRECTIEI PENTRU SPORT SI TINERET VALCEA CER MAJORAREA SALARIILOR.
Astăzi, 16 aprilie 2024, la Instituția Prefectului – JUDEȚUL VÂLCEA, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social a acestei instituții. Singurul subiect aflat pe Ordinea de zi a ședinței, care a fost prezidată de Prefectul Județului Valcea, a fost revendicarea Sindicatului Național Sport și Tineret, solicitarea de majorare a salariilor celor care muncesc în Cluburi sportive, Direcții județene pentru Sport și Tineret, Case de Cultură ale Studenților, Federații Sportive Naționale, Complexuri Sportive Naționale, MFTES și ANS.
Revendicarea / solicitarea SNST este de a primi o majorare de 25% a salariilor celor care muncesc in Sport si Tineret.
Este important ca în ședințele Comisiilor de Dialog Social de la nivelul tuturor Prefecturilor, reprezentanții SNST să arate că există o discrepanță foarte mare între salarizarea noastră și restul bugetarilor cu funcții similare, angajați în instituții de același rang. Trebuie menționat și faptul că muncim ca regulă și sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale fără să fim plătiți și fără să primim timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal. Am rămas cu cele mai mici salarii din sistemul bugetar, iar neaplicarea integrală a Legii salarizării – Legea nr.153/2017 ne aduce mari prejudicii.
Sursa video: Televiziunea VTV http://vtv.ro/
NU CEDĂM!
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro