Sindicaliștii din Sport și Tineret continuă să își strige nemulțumirile; astăzi, luni, 8 aprilie 2024, au ieșit din nou în fața unităților pentru a transmite guvernanților revendicările SNST.
Solicităm majorarea cu 25% a salariilor celor care muncesc in Sport si Tineret, salariatilor din Cluburi sportive, Direcții județene pentru Sport și Tineret, Case de Cultură ale Studenților, Federații Sportive Naționale, Complexuri Sportive Naționale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și din Agenția Națională pentru Sport.
În această perioadă, Prefecturile din toată țara organizează ședințe ale Comisiilor de Dialog social cu dezbaterea revendicărilor lansate de Sindicatul Național Sport și Tineret. Cu ocazia întâlnirilor organizate până acum, au fost discutate mai multe dintre inechitățile, discriminările salariale și problemele cu care ne confruntăm în domeniile noastre de activitate:
- Muncim sâmbăta și duminica și în zilele de sărbători legale fără să fim plătiți și fără să primim timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal.
- Din aceeași cauză, a deficitului de personal, mulți dintre noi nu ne putem lua nici concediul de odhnă.
- Am rămas la cele mai mici salarii, iar neaplicarea integrală a Legii salarizării – Legea nr. 153/2017 ne aduce mari prejudicii.
- NU se calculează coeficienții și grilele la salariul minim pe economie în conformitate cu prevederile Legii 153/2017.
- În multe situații nu ne sunt recunoscute studiile superioare, suntem plătiți cu aceleași salarii foarte mici absolvenții de facultate și cei cu studii medii.
- Nu se alocă buget pentru activitățile și programele desfășurate cu Tinerii.
- Nu se acordă premieri pentru performanțe sportive deosebite.
- Nu se oferă bani pentru echipament, deplasări, susținătoare de efort, niciun sprijin pentru sportivi și colectivele tehnice.
- Sunt întârzieri mari la alocarea bugetelor pentru voucherele de vacanță.
- Nu primim echipament de protecție.
- Nu primim niciun fel de sporuri.
- Condițiile de muncă sunt foarte proaste în cele mai multe unități din Sport și Tineret, nu avem toalete (sportivii fiind nevoiți să își facă nevoile pe câmp), nu avem dușuri / vestiare și condiții minime pentru desfășurarea activității.
- Nu se mai face de mult timp niciun fel de pregătire profesională a salariaților.
- Incertitudinea cu privire la stabilitatea locurilor de muncă, desprinderea / reunificarea componentelor Sport și Tineret, comasări/desființări sau descentralizări ale unor instituții.
Mesajul pe care îl transmitem către Guvern este acela că nu vom renunța la proteste până nu vom primi majorarea solicitată. Strângem semnături pentru demararea acțiunilor de protest în fața prefecturilor din țară și la București, în fața ministerelor de resort și la Guvern.
Imagini de la protestele de azi, luni, 8 aprilie 2024 – click aici.
Foto de la protestele din weekend – click aici.
Mai multe poze și video pe pagina de Facebook a SNST – click aici.
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro
Un răspuns
Susțin accesat protest !
Aveți dreptate , Guvernul României ar trebui să acorde o atenție mai mare pentru acești oameni pentru că acordă copiilor o creștere sănătoasă făcând ori ce fel de sport !