Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ – reorganizare

OUG privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale

Proiect privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale:

ART. 2

(1) Se înființează Agenția Națională pentru Sport, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care se desființează.

(2) Agenția Națională pentru Sport preia de la Ministerul Sportului toate activitățile, posturile, personalul și patrimoniul, în condițiile legii.

(3) Agenția Națională pentru Sport este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinți cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi prin decizie a prim-ministrului.

(4) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale pentru Sport se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

ART. 4

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele/instituţiile nou-înfiinţate sau reorganizate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă propun Guvernului spre adoptare proiectele actelor normative pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor.

(2) Protocoalele de predare-primire se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea noilor ministere și instituţii publice prevăzute la alin. (1) şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate şi drepturile salariale aferente, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii. Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Ministerele şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau, pe bază de protocol de predare-primire, activităţi de la alte ministere, autorităţi, instituţii publice ori alte structuri publice se subrogă în toate drepturile, obligaţiile, contractele, deciziile de finanţare, ordinele de finanţare, acordurile şi litigiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate, inclusiv prin preluarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.

(4) Încadrarea personalului preluat potrivit alin. (2) se realizează cu respectarea procedurii şi regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal şi cu menţinerea drepturilor salariale avute la data preluării.

(5) În anul 2023, până la încheierea protocoalelor prevăzute la alin. (3), finanţarea cheltuielilor ministerelor/instituţiilor nou-înfiinţate sau reorganizate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea s-au reorganizat.

ART. 6

b. „Ministerul Sportului“ se înlocuieşte cu denumirea „Agenția Națională pentru Sport“, iar sintagma ”ministrul sportului” cu sintagma ”președintele Agenției Naționale pentru Sport”.

Update: OUG a fost adoptată

OUG reorganizare 14 iunie 2023 cu obs M Economiei, Finante

 

Update 2.0: OUG a fost publicată în Monitorul Oficial

 

Monitorul Oficial Partea I nr. 536

Sindicatul Național Sport și Tineret: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ – reorganizare