Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Nu deranjați! / Ne zavarjanak!

După 15 luni de la preluarea ministerului, Eduard Novak a identificat cauza rezultatelor tot mai slabe din Sport și a înlăturat-o: intrarea în sediul Ministerului Sportului a fost restricționată. Începând cu data de astăzi, accesul în sediul ministerului, pentru solicitarea unor informații/clarificări, care privesc aspectele de ordin sportiv / juridic / economic / resurse umane / investiții și patrimoniu, etc., se va face numai în baza unei cereri aprobate. Cu alte cuvinte, înainte de a veni cu o cerere la minister, întâi trebuie să obții aprobarea, trebuie să ți se aprobe cererea de a face cerere. Este soluția salvatoare pentru ca șefii din Sport să nu mai poată fi deranjați la orice oră cu problemele pe care le are Sportul românesc și situația dezastroasă a bugetelor (ne)alocate. De asemenea, ținând cont de faptul că MS nu răspunde în general la cererile primite, practic accesul în instituție a devenit imposibil. Probabil că singura soluție va fi să strigăm sub geamuri pentru a ne face auziți.

Dacă la instalarea în funcție, Novak ne promitea că va lipi afișe cu campionii pe holurile ministerului pentru a face cunoscute performanțele deosebite în rândul copiilor (!?), acum s-a răzgândit și a încuiat poarta. Nu mai intră nimeni în clădire fără aprobare prealabilă! De fapt, de cum a venit în sediul din Vasile Conta, ministrul s-a baricadat la etajul 1, a dat ordin să fie încuiată ușa! De când este ministru Eduard Novak, nimeni, nici salariații din minister nu au acces la etajul 1, este nevoie de o cartelă specială.

P.S.

Vă rugăm, cu șpăgile pe care intrare se face accesul?

 

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Național Sport și Tineret: Nu deranjați! / Ne zavarjanak!