„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Modificări în structura Executivului. OUG în MOF

Preluarea personalului se va face cu păstrarea drepturilor salariale

Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost publicată în Monitorul Oficial. Cabinetul Nicolae Ciucă a adoptat în prima sa ședință o Ordonanță de Urgență care aduce o serie de modificări în structura Executivului, printre care se află și următoarele: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se înființează prin preluarea unor părți din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, corespunzătoare domeniului familiei și egalității de șanse, și prin preluarea părții aferente tineretului de la Ministerul Tineretului și Sportului. Ca urmare a divizării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale își schimbă denumirea în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar Ministerul Tineretului și Sportului își schimbă denumirea în Ministerul Sportului.

Ministerele nou-înființate și instituțiile care preiau activități și structuri de la alte ministere preiau și personalul aferent acestora, în condițiile legii. Personalul preluat își păstrează drepturile salariale avute la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Modificări în structura Executivului. OUG în MOF