Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Ministrul Novak sfidează Parlamentul

Programul încărcat nu îi permite participarea la dezbateri

Ieri, marți, 1 noiembrie, în Parlament, ar fi trebuit să aibă loc dezbaterile pe tema Strategiei Naționale pentru Sport, dar ministrul Sportului a spus pas acestei invitații, a anulat în ultima clipă participarea. La finalul zilei de luni, cu o zi înainte de ședința comună a Comisiilor pentru Tineret și Sport, Novak le-a transmis senatorilor și deputaților o adresă prin care i-a anunțat că nu poate ajunge la dezbaterea programată și că agenda îi permite să participe doar în data de 8 noiembrie.

Niciuna dintre invitațiile Parlamentului nu au fost luate în seamă de Eduard Novak, nu a participat niciodată la Comisiile de Tineret și Sport din Senat sau Camera Deputaților.

Ministrul Novak a transmis că nu numai el este foarte ocupat, dar nici altcineva din conducerea ministerului nu poate participa la ședința de la Parlament, programul șefilor din strada Vasile Conta nr.16 este atât de încărcat încât “nu poate fi asigurată prezența unui reprezentant al Ministerului Sportului pentru data de 01.11.2022 la ședința comună a Comisiilor pentru Tineret și Sport”.

Alt an, altă strategie… Care va fi până la urmă rezultatul Strategiei Naționale pentru Sport având în vedere că fără colaborare la nivel instituțional și respect reciproc sportul nu poate deveni o prioritate a statului, iar fără un buget estimat și fără indicarea surselor de finanţare pentru implementare, proiectul nu are nicio șansă să-și atingă obiectivele.

Echipa SNST
.
*Devenim prioritate prin atitudine!
.

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ministrul Novak sfidează Parlamentul