Curtea Constituțională a României – CCR a cerut punctul de vedere al Camerei deputaților după ce mai mulți parlamentari au semnat o sesizare de neconstituționalitate față de Legea austerității (PL-x 546/2023), lege pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament. Președintele Camerei deputaților trebuie să transmită răspunsul până la data de 13 octombrie, iar dezbaterile CCR vor avea loc pe data de 18 octombrie 2023. Până la data la care Curtea Constituțională a României va anunța decizia, legea este blocată și nu se va aplica.
Descentralizarea / comasarea / desființarea unor unități și tăierea posturilor vacante ar înseamna blocarea / suspendarea / anularea mai multor programe și activități din Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație Publică!
Extrase:
Art. XVII. – (1) Posturile vacante, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția celor din cadrul unităților administrativ-teritoriale și subdiviziunilor acestora se desființează;
Art. XXIX. – (1) Începând cu data de 1 iulie 2024 instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale/locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;
b) activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar.
(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot desființa/reorganiza/fuziona sau transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților administrației publice locale/centrale/județene prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare.
Art. LV. – (1) Începând cu data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (4) serviciile publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale se transferă în autoritatea/coordonarea/subordonarea consiliilor județene.
(2) Fac parte din categoriile de servicii publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale în sensul alin. (1) următoarele:
a) Direcțiile județene de familie și tineret care se află în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;
b) Direcțiile județene de sport care se află în subordinea Agenției Naționale pentru Sport;
c) Palatele copiilor/cluburile elevilor și patrimoniul aferent aflate în subordonarea Ministerului Educației.
(3) Odată cu descentralizarea serviciilor publice prevăzute la alin. (2) și transferul activității acestora către autoritățile publice județene are loc și transferul de patrimoniu precum și a fondurilor necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a acestora.
(4) Preluarea personalului încadrat pe posturi, a patrimoniului, activitățile și responsabilitățile transferate, fondurile necesare care urmează a fi alocate se va face prin lege la propunerea Guvernului României și inițiativa ministerelor de linie care au în responsabilitate coordonarea serviciilor publice menționate la alin. (2).
În data de 1 octombrie, legea a fost trimisă la Președintele României pentru promulgare, iar în data de 2 octombrie a fost formulată sesizarea de neconstituţionalitate.
“Legea are mici şanse să meargă mai departe în forma aceasta” – Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României.