Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Jaf din bugetul Ministerului Sportului

Familia Novak abonată permanent la banii publici

SNST a intrat în posesia unor noi documente care arată cine sunt beneficiarii reali ai bugetului Sportului, cine primește de ani de zile premieri la nivel maxim indiferent de rezultatele sportive obținute, fără să conteze dacă participă sau nu la competiție, fără să antreneze în mod real sportivi, chiar dacă nu deține funcția necesară sau nu a fost propus de nicio federație sportivă națională să facă parte din lotul României.

În urmă cu două luni am sesizat premierile ilegale acordate în urma Jocurilor Paralimpice Tokyo 2020, ulterior sindicatul a descoperit alte documente intitulate „state de premiere” pentru Jocurile Olimpice/Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016 în care apare din nou ca premiat la nivel maxim numitul Novak Karoly. Este o ilegalitate evidentă, nu poate fi posibil ca același antrenor să fie premiat pentru 3 discipline sportive diferite, respectiv două competiții separate.

Astfel, cu aceeași sumă impresionantă de 156.579 de lei, numitul Novak Karoly, tatăl ministrului Novak Carol-Eduard (care în anul 2016 era președintele Federației Române de Ciclism), apare premiat pe 3 state de premiere diferite (Jocurile Olimpice/Paralimpice Rio 2016)  – de 3 ori 156.579 de lei:

  1. Stat de premiere al Federației Române de Kaiac-Canoe, ca fiind antrenor principal de kaiac-canoe, ceea ce nu corespunde realității;
  2. Stat de premiere care cuprinde atât sportivi/antrenori de la Federația Română de Kaiac-Canoe, cât și antrenorul principal Novak Karoly la Federația Română de Ciclism;
  3. Stat de premiere care cuprinde atât sportivi/antrenori de la Federația Română de Kaiac-Canoe, cât și pe antrenorul principal Novak Karoly ca făcând parte din Federația Română de Para-Ciclism, care este, însă, o federație inexistentă. Para-ciclismul este o disciplină sportivă, care aparține de Federația Română de Ciclism.

Toate aceste premieri apar în condițiile în care la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro din 2016, România nu a participat cu niciun sportiv la Kaiac-Canoe, iar la Jocurile Paralimpice organizate tot la Rio de Janeiro, în același an, România a participat cu un număr de 12 sportivi și 6 antrenori, după cum urmează:

  • Atletism: Cojoc Florin și Florentina Hrișcu – antrenor Adrian Tamaș;
  • Ciclism: Carol Eduard Novak și Attila Olah – antrenor Cristiano Valoppi;
  • Judo: Alexandru Bologa – antrenor Gergely Tamas;
  • Canoe: Mihaela Lulea și Iulian Șerban – antrenor Toth Gheorghe;
  • Înot: Naomi Ciorap, Samuel Ciorap și Octavian Ilina – antrenor Nistoroiu Daniel;
  • Tenis de masă: Dacian Makszin și Simion Bobi – antrenor Anca Cherecheș.

Dar rezultatele obținute de sportivi nu justifică nivelul premierilor din documentele prezentate având în vedere că nu s-au câștigat medalii la probele pentru care s-au acordat premii. Mai jos, rezultatele sportivilor români la Jocurile Paralimpice organizate la Rio de Janeiro în anul 2016:

  • Canoe: Lulea Mihaela și Șerban Iulian – clasa K3 – locul 4;
  • Ciclism: Eduard Carol Novak – locul 6 / Men’s road time trial C4 și locul 9 / Road race C4-5.

Investigația SNST s-a bazat pe documente emise de Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Federația Română de Kaiac-Canoe și Comitetul Național Paralimpic: Delegația CNP – Rio 2016, FR Kaiac Canoe, FR Ciclism, Tabel MS.

Cele 3 State de premiere pentru Jocurile Olimpice/Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016 din care rezultă informațiile noi și neconcordanțele sesizate pot fi descărcate de la următoarele link-uri aflate pe site-ul Ministerului Sportului:

  1. http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/02/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-KAIAC-CANOE-BRAZILIA.pdf
  2. http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/12/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-BRAZILIA.pdf
  3. http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/12/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-BRAZILIA-1.pdf

Prin urmare, este evident faptul că există numeroase neconcordanțe în ceea ce privește atât modalitatea de premiere a numitului Novak Karoly, cât și în ceea ce privește participarea efectivă a acestuia la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016, având în vedere că din documente reiese că acesta nu a făcut parte din vreun lot olimpic și nu a deținut funcția de antrenor principal la niciuna dintre federațiile sportive naționale menționate în statele de premieri.

De altfel, nu există niciun document care să ateste că Novak Karoly a antrenat vreodată măcar un sportiv de la ciclism, kaiac-canoe sau din alte discipline sportive.

Așadar, toate indiciile duc către Novak Carol-Eduard, care în anul 2016 deținea funcția de Președinte al Federației Române de Ciclism și putea semna documente astfel încât tatăl său, numitul Novak Karoly, să primească beneficii financiare necuvenite.

Legislație pe baza căreia sunt acordate premierile pentru rezultatele sportive deosebite: HG 1447/2007 – Norme financiare, Legea nr.69/2000 a Educației fizice și Sportului și Premieri – HG 1447/2007- extrase.

SNST a sesizat Corpul de control al Prim-Ministrului și Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu privire la toate aceste premieri ilegale. În cazul în care instituțiile sesizate vor întârzia nejustificat răspunsul, avem în vedere să ne adresăm forurilor europene.

Surse SNST spun că DNA a descins la Ministerul Sportului de unde au cerut o serie de documente. După acest control, ministrul Novak a dispus măsuri sporite de securizare a documentelor și a înlăturat mai multe persoane pe care le suspectează că oferă informații din interiorul ministerului, de altfel informații de interes public.

Denunță furturile, abuzurile sau încălcarea drepturilor!

Dacă aveți informații despre ilegalități sau furturi din bugetul domeniilor noastre de activitate sau dacă sunteți victimele unor abuzuri și vă sunt încălcate drepturile la locul de muncă, faceți denunțuri la instituțiile competente sau ne puteți sesiza și pe noi! SNST contact: E-mail: office@snst.ro, Telefon/WhatsApp: 0784.116.973; păstrăm confidențialitatea, nu divulgăm identitatea surselor noastre.

Citește și alte articole cu același subiect:

Novak l-a premiat pe tatăl lui Novak!

 

Novak l-a premiat pe Novak!

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: Jaf din bugetul Ministerului Sportului

Un răspuns

  1. Nu cred ca se va investiga real frauda clara sau ca se vor recupera acești bani.
    Musiu Novak nu este la prima acțiune de acest fel și nu vad ca primul-ministru sa-l tragă la răspundere sau sa aibe măcar o reacție de bun-simt privind acest personaj.