Miercuri, 18 mai 2022, ajunge din nou la Palatul Victoria “Transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului, familiei şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”.
Potrivit prevederilor legale, după aprobarea HG 22/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), au fost demarate procedurile privind preluarea de la Ministerul Sportului a personalului, activităților si patrimoniului aferente domeniului tineret.
Personalul din aparatul central al Ministerului Sportului, precum și directorii și personalul caselor de cultură au fost preluați de către MFTES începând cu data de 1 aprilie 2022, în conformitate cu prevederile art. 14 si art. 15 din HG 22/2022.
În domeniul Tineretului, la nivel național, de mai bine de șase luni este totul blocat din cauza nealocării bugetelor pentru activități către Casele de Cultură ale Studenților și Direcțiile Județene pentru Familie și Tineret. La aceasta se adaugă tergiversarea înființării Direcțiilor Județene pentru Familie și Tineret, respectiv a Direcției pentru Familie și Tineret a Municipiului București.
Și totul se întâmplă din cauza celor două ministere, Ministerul Sportului și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care nu reușesc să cadă la înțelegere cu privire la ce mai dă unul și ce mai lasă celalalt. Este o luptă între MS și MFTES pentru patrimoniul și personalul fostului Minister al Tineretului și Sportului.
Din această confruntare de la centru au de suferit tinerii, pentru care nu se mai pot organiza acțiuni și programe, tabere studențești, centre de agrement, etc. În ultima perioadă, din cauza facturilor restante la furnizori, unitățile teritoriale au ajuns să fie amenințate cu sistarea serviciilor și utilităților.
Procesul efectiv de preluare a personalului din domeniul Tineretului din cadrul fostelor direcții județene de tineret și sport urmează a fi făcut după avizarea de către ANFP, dar se pare că niciunul dintre cele două ministere nu reușesc să treacă de Agenție. MS spune că vina este la MFTES, în timp ce ministerul nou înființat reclamă la Guvern că nu a primit toate informațiile necesare din strada Vasile Conta. Descentralizarea din Sport, Familie și Tineret /
MFTES către Guvern: “Vă informăm că am solicitat Ministerului Sportului transmiterea acestor documente, pe care le considerăm esențiale pentru demararea de către MFTES a procedurilor legale în vederea întocmirii documentațiilor necesare pentru continuarea procesului de descentralizare, respectiv:
– analiza de impact asupra transferului de competențe de la nivel central la nivel local în domeniile tineret și familie, întocmită în conformitate cu prevederile HG 139/2008,
– întocmirea și aprobarea inventarului bunurilor supuse transferului.”
MEMORANDUM cu tema: Transferul de competențe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului, familiei şi egalității de şanse între femei şi bărbați: