Descentralizarea domeniului Tineret – Update 2: Vocea din teren vs. planul ministerului

Transferul serviciilor publice deconcentrate din sistemul administrativ al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – ar diminua până la eliminare capacitatea de monitorizare a respectării legislației în domeniul Tineretului – pentru care Ministerul are calitatea de autoritate de reglementare;

– ar duce la pierderea controlului și a posibilității Ministerului de a avea informații referitor la respectarea legislației privind Strategia Națională de Tineret.

– ar duce la crearea unui adevarat haos in domeniul formării și educării cultural-artistice și civice a tinerilor, atât la nivelul beneficiarilor (cât și în ceea ce privește monitorizarea, coordonarea, îndrumarea, aplicarea Strategiei,

Incluziune socială, colaborarea cu ONG-urile, aplicarea Proiectului Național de Tabere care cuprinde mii de studenți beneficiari.

– ar duce la HAOS și VID de reglementare ( acte normative care necesită a fi modificate, unele fundamentale, monitorizare și control), lipsa documentelor aferente Patrimoniului CCS-urilor (clădiri, terenuri, etc)

– ar încălca însăși principiile descentralizării stabilite prin legile speciale și anume:

• serviciile să fie oferite de instituția care are capacitatea tehnică, profesională să o ofere;
• prin transferul de competențe nu trebuie afectată capacitatea de reglementare, control, inspecție, monitorizare;

– ar pune în dificultate situația Românei ca țară europeană, care și-a asumat respectarea și implementarea unitară a unor convenții internaţionale și procedure europene.

Critici de Neconstituționalitate

Secțiunea 2.1. Încălcarea Principiului Statului Unitar și a Delimitării Competențelor (Art. 1, 120, 122 din Constituție)

Argumentul central al acestei contestații este că proiectul de lege încalcă flagrant arhitectura constituțională a administrației publice din România. Articolele 120 și 122 din Constituție definesc principiul autonomiei locale, dar îl și circumscriu cu strictețe la “gestionarea treburilor publice de interes local sau județean”. Așa cum s-a demonstrat în capitolul anterior, rețeaua CCS reprezintă un serviciu public de interes național. Prin transferul acesteia în subordinea APL, legea atribuie consiliilor locale și județene competențe care exced mandatul lor constituțional, creând o distorsiune fundamentală în raporturile dintre puterea centrală și cea locală.

Acest transfer nu optimizează, ci fragmentează și distruge o rețea națională coerentă. În locul unei politici unitare pentru tineretul studios, menită să asigure oportunități egale și standarde similare în toate centrele universitare, legea propune 15 politici locale disparate, guvernate de viziuni, capacități financiare și interese politice diferite. O astfel de fărâmițare a unui serviciu național contravine direct principiului statului unitar, consacrat de Art. 1 alin. (1) din Constituție , care presupune coerența și unitatea politicilor publice de interes național pe întreg teritoriul țării.

Jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR) este categorică în această privință. În decizii de principiu, precum Decizia nr. 1/2014  și

Decizia nr. 721/2020 , Curtea a statuat în mod repetat că descentralizarea nu poate viza servicii de interes național. CCR a subliniat că transferul de competențe de la nivel central la cel local este constituțional doar dacă vizează servicii de interes local și dacă este însoțit de garanții reale privind asigurarea resurselor financiare și a capacității administrative necesare exercitării noilor atribuții.²¹ Proiectul de lege analizat eșuează la ambele capitole: transferă un serviciu de interes național și o face fără a oferi garanții financiare credibile, ci doar promisiunea unor viitoare standarde de cost. Prin acest demers, statul abdică de la responsabilitățile sale fundamentale, transferând către APL atribuții care nu le aparțin constituțional.

Secțiunea 2.2. Încălcarea Regimului Juridic al Proprietății Publice (Art. 136 din Constituție)

O prevedere de o gravitate excepțională, care singură ar fi suficientă pentru a determina neconstituționalitatea legii, este Articolul 17. Acesta reprezintă o veritabilă “bombă cu ceas” juridică, stipulând că bunurile imobile pot fi transferate chiar dacă “nu au situația juridică clarificată”, “fac obiectul unor litigii sau al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate” sau “nu sunt înscrise în cartea funciară”. Mai mult, articolul introduce o derogare explicită de la prevederile Codului Administrativ (OUG 57/2019).

Această abordare este fundamental neconstituțională. Articolul 136 alin. (4) din Constituție  stabilește că “bunurile proprietate publică sunt inalienabile” și pot fi date în administrare “numai în condițiile legii organice”. Prin transferul unor bunuri cu statut juridic incert sau litigios, statul nu doar că nu își protejează proprietatea publică, ci abdică de la obligația sa de a o gestiona cu diligență, transferând problemele nerezolvate către autoritățile locale. Aceasta este o formă de iresponsabilitate administrativă care goleşte de conținut garanțiile constituționale. Expunerea de Motive recunoaște, de altfel, această problemă, menționând “situația juridică incertă a unora dintre aceste imobile” , dar în loc să propună o soluție (clarificarea juridică la nivel central), propune o pasare a responsabilității. Mai mult, Anexa 1 a legii  stipulează că pentru CCS-urile care funcționează în sedii fără acte de proprietate, rămâne la latitudinea autorității locale dacă va utiliza în continuare același sediu sau va identifica alte soluții, creând un risc existențial pentru continuitatea acestor instituții.

Jurisprudența CCR, precum Decizia nr. 684/2020 , subliniază rigoarea și claritatea necesare în orice act de transfer al proprietății publice între diferitele paliere ale administrației. Legea propusă face exact contrariul: instituie incertitudinea și derogarea de la regulă ca principiu de transfer, creând premisele pentru o insecuritate juridică perpetuă care va bloca orice investiție viitoare și va pune în pericol integritatea patrimoniului destinat tinerilor.

Secțiunea 2.3. Încălcarea Principiului Securității Juridice și a Calității Legii (Art. 1 alin. (5) din Constituție)

Mecanismul de finanțare propus în Articolele 6 și 11 ale legii  este un alt viciu major. Dependența de “sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”  este un sistem notoriu pentru impredictibilitatea și vulnerabilitatea sa la decizii politice conjuncturale. Promisiunea elaborării unor “standarde de cost” într-un termen viitor de 12 luni este o garanție goală, care lasă instituțiile într-o stare de incertitudine totală pe termen scurt și mediu. Acest lucru încalcă principiul securității juridice, o componentă a statului de drept (Art. 1 alin. (5) din Constituție), care cere ca normele legale să fie clare, predictibile și să ofere garanții pentru funcționarea continuă a serviciilor publice.

Mai mult, proiectul legislativ suferă de o contradicție fundamentală, care îi viciază însăși logica internă. Expunerea de Motive afirmă explicit că descentralizarea CCS “nu intră sub incidența dispozițiilor art. LV alin. (1) și (2) din Legea nr. 296/2023” (legea măsurilor fiscal-bugetare). În totală opoziție, Articolul 1 alin. (2) din Proiectul de Lege  invocă același Art. LV alin. (2) din Legea nr. 296/2023 ca temei juridic direct pentru descentralizare. Această contradicție flagrantă între justificarea oficială a legii și textul său normativ este o dovadă de incoerență legislativă crasă, ce încalcă exigențele de calitate și previzibilitate a legii, impuse de statutul României de stat de drept.

În plus, Articolul 4, care permite APL să aprobe noi Regulamente de Organizare și Funcționare, coroborat cu Anexa 1, care lasă la latitudinea APL soarta sediilor, creează un cadru în care un consiliu local poate, în mod legal, să schimbe radical misiunea unui CCS sau chiar să îl lase fără sediu. Aceasta anulează orice garanție privind continuitatea și specificitatea serviciului public, încălcând din nou principiul securității juridice. Extras din Memoriul CCS Cluj – documentul integral / click aici.

Sindicaliștii din cadrul Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia:

Dincolo de aspectele de neconstituționalitate, legea este profund viciată și din perspectiva legalității și oportunității. Scopul originar (ratio legis) al înființării CCS, așa cum este definit în HG 801/2004 , este de a servi în mod specific și prioritar populația studențească a României. Odată transferate în subordinea autorităților locale, aceste instituții vor fi supuse unei presiuni legitime, din perspectiva APL, de a-și lărgi publicul și de a servi interesele comunității locale generale. Astfel, vor concura cu teatrele locale, bibliotecile municipale și căminele culturale, pierzându-și identitatea și misiunea unică.

Acest risc este semnalat cu îngrijorare atât de personalul instituțiilor, cât și de organizațiile studențești. Sindicaliștii CCS Alba Iulia avertizează că “există pericolul ca instituția să fie reorientată către alte categorii de public, în funcție de prioritățile politice sau bugetare locale, ceea ce ar conduce la diluarea specificului studențesc și la compromiterea misiunii instituționale”. Proiectele naționale, festivalurile studențești și programele inter-universitare, care constituie nucleul activității lor, vor fi probabil primele sacrificate pe altarul priorităților locale.

Aceștia avertizează asupra “vulnerabilității crescute la schimbări și influențe politice”, unde numirile în funcțiile de conducere, alocarea fondurilor și programarea evenimentelor riscă să devină instrumente de clientelism politic, anihilând autonomia profesională și meritocrația.

Argumentul invocat în Expunerea de Motive, conform căruia descentralizarea va facilita accesul la fonduri europene, este o justificare falsă. În primul rând, ministerul de resort este cel care are capacitatea și obligația de a crea programe operaționale naționale, finanțate din fonduri UE (prin PNRR sau alte axe), pentru modernizarea centralizată și coerentă a întregii infrastructuri de tineret. În al doilea rând, a lăsa acest demers la latitudinea fiecărei primării va adânci decalajele: centrele universitare cu primării bogate și cu experiență în atragerea de fonduri vor prospera, în timp ce cele din orașe mai sărace vor rămâne în urmă, creând o Românie a tineretului cu două viteze.

Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR:

“Casele de Cultură ale Studenţilor  şi-au câştigat  o recunoaştere publică  fiind  asociate cu ideea de  performanţă  artistică şi creaţie pentru mase largi de tineri și studenţi, dar și datorită dezvoltării de noi proiecte pe domeniile de educație formală și nonformală.

ANOSR  critică lipsa unor garanții clare privind menținerea specificului și implicarea obligatorie a studenților în managementul post-descentralizare. Legea nu face altceva decât să transforme o rețea națională specializată într-o sumă de case de cultură locale, deturnându-le de la scopul pentru care au fost create.

Vulnerabilitatea bugetară este, poate, cel mai mare risc practic al acestei descentralizări. ANOSR subliniază, pe bună dreptate, că “autoritățile publice locale au dat dovadă de-a lungul anilor de o sprijinire insuficientă a organizațiilor studențești și de/pentru tineret”, iar “agenda acestor autorități s-a dovedit a cuprinde direcții strategice în domeniul de tineret mai degrabă declarative”. Analiza bugetelor locale, chiar și în cazul unor municipii puternice precum Cluj-Napoca ²⁷, arată că alocările pentru capitolul “Cultură, Recreere, Religie” sunt adesea discreționare și volatile. Într-o competiție pentru fonduri limitate, CCS-urile vor fi mereu dezavantajate în fața proiectelor de infrastructură vizibile (drumuri, școli, spitale) sau a altor priorități politice locale. În cazul orașelor cu o capacitate financiară redusă, precum Reșița sau Petroșani , preluarea unui CCS ar reprezenta o povară bugetară nesustenabilă, condamnând practic instituția la subfinanțare cronică și degradare.

Perioada de consultare publică de doar 10 zile și ignorarea sistematică a punctelor de vedere critice formulate de societatea civilă, în special de organizațiile studențești, încalcă spiritul și litera Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. ANOSR își exprimă “consternarea față de modul în care organizațiile studențești și de/pentru tineret sunt implicate în procesele decizionale la nivel local” și subliniază “nivelul scăzut de consultare a studenților și tinerilor”. Procesul de adoptare a fost viciat de o grabă care sugerează dorința de a evita o dezbatere publică onestă asupra consecințelor reale ale acestei legi.”

SNST a centralizat propunerile primite din teritoriu și a transmis către MMFTSS amendamente și completări la proiectul de lege; am depus și solicitarea unei întrevederi cu ministrul pentru corectarea textului în interesul tinerilor și al salariaților.

Citeste si articolul precedent: click aici.