În atenția angajatorilor din Sport și Tineret:
Indemnizația de concediu trebuie calculată ca medie a veniturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare plecării în concediu, se include în baza de calcul atât salariul de bază cât și sporul de condiții vătămătoare de muncă de 15%.
MTS-ul, după ce ani de zile a furat din banii de vacanță ai propriilor salariați, este constrâns să recunoască modul legal de calcul al indemnizației de concediu. Specialiștii din minister au avut nevoie de 5 luni pentru a redacta un răspuns, după mai multe reveniri au reușit să încropească 3 rânduri cu referire la solicitarea trimisă de noi în octombrie:
De fapt, solicitarea SNST a fost transmisă în această formă – vezi documentul, iar pentru elaborarea răspunsului am pus la dispoziția MTS inclusiv punctul de vedere primit de la Ministerul Muncii – click aici.
Ministerul Tineretului și Sportului se confruntă de mai mulți ani cu o lipsă acută de personal. Cauza principală pentru faptul că tot mai puțini aleg să vină către aceste domenii este salarizarea la cel mai mic nivel din tot sectorul bugetar. Deși chiar cei din conducerea MTS se plâng de lipsa de personal, de faptul ca salariile din Sport și Tineret sunt foarte mici, totuși drepturile salariale nu sunt respectate și se caută tot felul de tertipuri pentru a fi tăiate veniturile celor care muncesc în domeniu.
SNST a arătat MTS că inclusiv indemnizația de concediu este calculată greșit, sunt inechități și la acest capitol. Probabil și acesta este un motiv pentru care conducerea MTS evita ședintele Comisiei de dialog social și cele ale Grupului de comunicare cu sindicatul, acolo le spunem de fiecare dată ce nu este bine, ce trebuie să facă și ce trebuie îndreptat. De această dată le-am arătat care este modul corect de calcul al indemnizatiei de concediu:
Pentru perioada concediului de odihnă, funcționarii publici și personalul contractual nu beneficază de sporul de condiții vătămătoare de muncă de 15% din salariul de bază, dar beneficiază de o indemnizație calculată ca medie a veniturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare, ce include în baza de calcul atât salariul de bază cât și sporul de condiții vătămătoare de muncă de 15%.
În concluzie, în perioada de concediu, funcționarii publici și personalul contractual, din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, unitățile subordonate și federațiile sportive naționale trebuie să beneficieze de o indemnizație de concediu ce se calculează ca medie a salariului de bază și a sporului de condiții vătămătoare, în ultimele 3 luni anterioare perioadei de concediu.
Sindicatul solicită ministerului să coopereze în vederea reglementării pe cale administrativă a acestei situații așa cum au procedat alte ministere, fără să ajungem din nou în fața instanțelor de judecată, cu cheltuieli, plăți retroactive și penalități. Avem disponibilitatea de a ajuta la elaborarea unui Ordin al Ministrului Tineretului și Sportului prin care să se reglementeze calculul corect al indemnizației de concediu pentru toate subordonatele MTS.
De asemenea, solicităm ministerului să verifice și să constate modul greșit și ilegal în care lucrează Serviciul Resurse Umane din MTS, în prea multe cazuri s-a arătat că sunt interpetări eronate ale unor situații privind salarizarea, niciodată nu au acceptat că au greșit și nu au vrut să se facă regularizările pe cale administrativă.
Membrii de sindicat care doresc să își recupereze aceste drepturi furate de minister în anii anteriori pot trimite o cerere la adresa snst.contact@yahoo.com pentru a intra în acțiunea comună formulată către instanță pe această speță.