Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate – Clubul Sportiv “Unirea” Focșani, pentru anii 2020 – 2022, a fost înregistrat la ITM Vrancea și a intrat în vigoare.
Negocierea dintre conducerea Clubului și Sindicat a avut la bază prevederile CCM la nivelul Grupului de unități Ministerul Tineretului și Sportului, aflat în vigoare, cu respectarea principiului drepturilor câştigate, astfel încât să asigure păstrarea acestor drepturi pentru toţi membrii noştri de sindicat.
Conform Codului muncii, Contractul colectiv de muncă reprezintă o convenție scrisă încheiată între angajator și salariații reprezentați de sindicat. Acest tip de contract prevede clauze clare legate de condițiile de muncă, salarizare, concediu, sănătate și securitate în muncă, dar și alte drepturi și obligații în ceea ce privește locurile de muncă.
Sindicatul Național Sport și Tineret a obținut în instanță reprezentativitatea la nivel de unitate, apoi au fost demarate negocierile CCM, au urmat procedurile prevăzute de lege și, în final, s-a înregistrat la ITM Contractul colectiv de muncă în condițiile prevăzute de Codul Muncii (Legea nr. 53/2003, actualizata) și de Legea Dialogului Social (Legea nr. 62/2011 republicată, modificată și completată).
Contractele colective de muncă trebuie încheiate în scris, pe o perioada cuprinsă între 12 și 24 de luni și pot fi prelungite o singură dată pentru cel mult 12 luni, cu acordul părților.
Scopul unui Contract colectiv de muncă este de a apară interesele și drepturile părților implicate, astfel încât să fie limitate sau prevenite orice posibile conflicte la locul de muncă. Acest lucru este posibil prin stabilirea unor clauze referitoare la condițiile și raporturile de muncă.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –