SINDICATUL NAŢIONAL SPORT ŞI TINERET – SNST-
Afiliat la Federaţia PUBLISIND Membru al Blocului Naţional Sindical – BNS –
Bucuresti 19 IULIE 2018
COMUNICAT DE PRESA
PROTEST AL SALARIATILOR DIN SPORT SI TINERET
Personalul din unitatile subordonate Ministerului Tineretului si Sportului, din toata tara, se va afla in greva japoneza in data de 19.07.2018, urmand ca de saptamana viitoare sa aiba loc actiuni de pichetari si strangerea de semnaturi pentru greva generala. In repetate randuri, Sindicatul National Sport si Tineret a adus la cunostinta conducerii ministerului ca problemele de natura salariala sunt grave si ca trebuie gasite solutii in vederea inlaturarii discriminarilor, nemaifiind acceptate amanari si tergiversari.
Tratamentul inegal si discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 in ceea ce priveste salarizarea personalului din Sport si Tineret au determinat mentinerea celui mai scazut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din Romania. Astfel, reincadrarea personalului si comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net (1.100 lei net in cazul salariatilor din federatiile sportive nationale) nediferentiat pe functii, grade , trepte, gradatii, a dus la aparitia unor inechitati intre aceleasi categorii de personal.
Indiferenta si lipsa de respect fata de proprii angajati dar si modul incorect si ilegal de relationare cu organizatia sindicala au alimentat nemultumirile existente si ne obliga sa recurgem la toate formele de protest si anuntam demararea programului de proteste cu – GREVA JAPONEZA – in toate institutiile din Sport si Tineret, pentru data de 19.07.2018. Angajatii vor purta banderole albe pe brat in semn de protest fata de situatia salarizarii din domeniile de activitate si nesolutionarea revendicarilor:
- 70% dintre salarii sunt egalizate la un cuantum de 1.300 de lei net,
- angajatii din sport si tineret nu sunt incadrati diferentiat in functie de studii, functii, raspundere, vechime sau complexitatea muncii lor,
- nu se acorda sporul – gradatia de vechime: sunt platiti la fel si angajatii cu 1 an si cei cu 35 de ani vechime, exista situatii cand noul angajat are salariu mai mare decat unul cu vechime considerabila,
- nu este platita munca in zilelele de sambata si duminica, sarbatorile legale si nici orele suplimentare,
- nu se mai acorda sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul national,
- incepand cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul national le-au scazut veniturile.
- functiile specifice nu sunt incadrate corespunzator ( medic, asistent, kinetoterapeut, psiholog, maseur, sofer, receptioner, cameriste, profesor – antrenor ),
- nu exista nici un fel de sporuri desi ar avea dreptul conform legii, nu se aplica regulamentul de sporuri la nivelul MTS si al unitatilor subordonate,
- sunt probleme in salarizarea si incadrarea angajatilor din federatiile sportive nationale ale caror venituri sunt plafonate la 1.100 de lei net.
Sindicatul National Sport si Tineret va seta in perioada urmatoare un plan de actiuni in vederea solutionarii problemelor cu care se confrunta acest sistem abandonat de o clasa politica preocupata numai de propriile salarii si pensii speciale. Ministrul Tineretului si Sportului trebuie sa intre in dialog real cu reprezentantii sindicatului, iar prioritatile – rezolvarea revendicarilor angajatilor, trebuie sa fie solutionate de urgenta, aceasta fiind ultima cale prin care se transmite autoritatilor un mesaj clar: S-A DEPASIT LIMITA SUPORTABILULUI! In caz contrar vom sustine salariatii in toate actiunile pe care acestia le vor decide spontan sau organizat prin intermediul grupelor teritoriale.
Sindicatul National Sport si Tineret
0742.324.417