„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Cine își bate joc de ministrul Novak?

Ștergeți anunțul de pe net!

În urma articolului nostru de ieri (articolul aici) prin care arătam că Ministerul Tineretului și Sportului caută prin mica publicitate un secretar general pentru instituție, astăzi a fost deranj mare în Vasile Conta nr.16. Au primit un telefon prin care s-a cerut ca anunțul să fie șters de pe net. Cum să cauți un înalt funcționar public la rubrica locuri de muncă – oferte?

Este clar că nu a fost ideea ministrului, dar oare cei din conducerea MTS, funcționarii cu state vechi (și multe zerouri) nu i-au spus? Oare cine sunt și de ce vor să îl facă de rușine? În astfel de situații, nimeni nu zice că este vina ministerului, toți spun că Novak nu știe administrație publică.

Mai mult decât atât, presa a vrut să îl contacteze pentru a-i cere un punct de vedere pe acest subiect. Dar consilierii l-au îndrumat prost și de această dată, i-au spus să nu răspundă la telefon!  Este cea mai penibilă variantă să refuzi dialogul atunci când ești persoană publică și ți se cere un punct de vedere. Fără să poată prezenta poziția oficialului, la o emisiune tv au curs pe ecran imagini cu ministrul Novak în pași de dans.

În urma solicitării primite de la MTS, firma de recrutare a șters imediat anunțul pe care îl distribuise în mai multe locuri. Facebook a păstrat anunțul chiar dacă firma l-a șters de pe pagina sa -  click aici: Un job imediat sub cel de ministru.  
Mai jos, imaginile salvate înainte ca articolul să fie șters:
     

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

Adeziune SNST

*Susține organizația care te susține!

Sindicatul Național Sport și Tineret: Cine își bate joc de ministrul Novak?

Share on facebook
Distribuie