„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Ce modificări (provizorii) au apărut?

Din care buget se finanțează Sportul, Tineretul și Familia?

Guvernul a înțeles cu greu că una dintre greșelile făcute în procedura de înființare a Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Șanse și de reorganizare a Ministerului Sportului are drept consecință lipsa cadrului legal pentru acordarea bugetelor și, în ședința de astăzi 13 ianuarie 2022, a corectat parțial eroarea printr-o nouă Ordonanță de urgență, care a fost publicată imediat în Monitorul Oficial: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale:

…”până la aprobarea protocoalelor de predare-preluare, finanţarea cheltuielilor de natură salarială și a contribuțiilor pentru personalul aferent Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, inclusiv al instituțiilor publice și a altor structuri subordonate, se efectuează din bugetul Ministerului Sportului și bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în mod corespunzător.”

 

Monitorul Oficial Partea I nr. 41 (1)(1)

.

În subordonate sunt multe probleme și întrebări, iar din ministere nu răspunde nimeni, nu au explicații și nici nu vor să își asume răspunderea. În lipsa conducătorilor plecați în vacanță sau la schimb de experiență peste hotare, cei din eșaloanele 2 și 3 au luat decizii pe repede înainte, undeva la limita legalității. În ce bază au fost alocate unele fonduri de la centru către unități dacă până astăzi nu exista prevederea legală? Cine a cerut ca instituțiile să își schimbe CIF-ul înainte de a fi apărut HG-ul de înființare al acestora? Cum le spune ministerul să semneze pentru unitățile nou înființate înainte de a avea ordine de numire în funcțiile respective? Cum poate o subordonată să schițeze bugetul necesar înainte de a avea organigrama aprobată?

Până la urmă, din mai multe încercări, probabil vor ajunge specialiștii din ministere la o formă finală, funcțională din punct de vedere legal. Problema noastră principală este că toate aceste bâlbâieli ale unor incompetenți vor afecta drepturile salariaților, predarea / preluarea personalului și plata salariilor.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ce modificări (provizorii) au apărut?

Distribuie