Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Câtă răbdare să mai avem?…..Ieșim din sistem cu pensii de mizerie și apoi murim!

Urmare a comunicatului SNST, presa a cerut lămuriri MTS-ului; răspunsurile transmise de minister pot fi găsite aici: Comunicat Ministerul Tineretului și Sportului (sursa: www.realitatea.net), iar replica noastră este mai jos:

  1. În legătură cu problemele de încadrare în grila salarială a angajaţilor, MTS nu poate face reîncadrări la nivelul instituţiilor subordonate, atâta timp cât ele au personalitate juridică distinctă, iar directorii lor au caliatatea de reprezentanţi legali şi de ordonatori de credite ai acestora, având întreaga responsabilitate cu privire la modul la gestionarea raportului de muncă ale angajaţilor. Cu toate acestea, MTS , ca organ ierarhic superior, în urma sesizărilor sindicatului, a cerut unităţilor din subordine o situaţie clară privind salarizarea personalului atât înainte cât şi după apariţia Legii 153 / 2017, dar analiza modului de aplicare a dispoziţiilor legale referioare a reîncadrarea salarială conform legii menţionate nu a fost finalizată.

REPLICA LA PUNCTUL 1:

Directorii unităților din subordine sunt ordonatori TERȚIARI de credite, iar conform LEGII 500/2002 a finanțelor publice, aceștia pun în aplicare ceea ce decide MTS ca și ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE! Nu au posibilitatea de a depăși bugetul alocat de MTS la salarizare! Gestionarea raportului de muncă a directorilor unităților din subordinea MTS nu presupune alocarea de fonduri sau aplicarea în 2017 a Legii salarizării de către MTS ca angajator conform Contractului colectiv și Acordului colectiv semnat cu organizatia sindicala.

MTS nu a luat măsurile ce se impuneau în 2016 prin aplicarea corectă a salarizării ce revenea ca drept prin Decizia Curții Constituționale nr.794 / 2016, dar și în 2017 pentru susținerea lucrătorilor din unitățile din subordine când la masa negocierilor cu MMJS pe MTS nu i-a interesat decât de mărirea în aparatul central!

MTS A RENUNȚAT LA DREPTURILE CELOR DIN TERITORIU CA SĂ ȘI LE MĂREASCĂ PE ALE CELOR DIN CONDUCEREA MINISTERULUI. AȘA A ÎNȚELES MTS SĂ ”SUSȚINĂ” OAMENII CARE MUNCESC ÎN UNITĂȚILE DIN SUBORDINE!

MTS știe doar să ceară, nu să și sprijine. CHIAR EI ÎN COMUNICAT SPUN ”analiza modului de aplicare a dispoziţiilor legale referioare a reîncadrarea salarială cf legii menţionate nu a fost finalizată” , iar asta arată că INDIFERENT DE DEMERSURILE UNITĂȚILOR DIN SUBORDINE SAU ALE SINDICATULUI, MTS își bate joc de luni de zile de oamenii din teritoriu! Aceeași lipsă de respect o are conducerea ministerului față de salariații federațiilor sportive și chiar față de angajații din aparatul central.

  1. În ceea ce priveşte posibilitatea unor măriri de salariu din sistem pe viitor, MTS a iniţiat un dialog cu MMJS şi MFP în vederea identificării unor soluţii legale si bugetare pentru rezolvarea acestei siuaţii.

REPLICA LA PUNCTUL 2:

SNST a solicitat în ultimul an ce demersuri s-au făcut, dar MTS nu a răspuns, ba mai mult de atât a tratat cu INDIFERENȚĂ cerințele angajaților din teritoriu, dovadă fiind NEMULȚUMIREA ACESTORA ȘI CÂȘTIGUL ÎN INSTANȚĂ!

  1. În legătură cu salariaţii de la Sălaj, care au câştigat în primă instanţă procesul intentat DJST, pentru alinierea salariilor cu cele de la ANAF, MTS este în imposibilitatea juridică de a aplica această măsură la nivel naţional. MTS nu a fost parte în proces iar respectiva decizie a instanţei nu-i este opozabilă.

REPLICA LA PUNCTUL 3:

MTS este obligat să asigure respectarea prevederilor legii finanțelor publice în relația cu ordonatorii terțiari de credite, adică directorii unităților din subordine, și să verifice aplicarea legilor de către aceștia. MTS este administratorul resursei umane și ÎI ADUCEM AMINTE că directorul de la Sălaj a solicitat fonduri pentru apărarea MTS în instanță, dar MTS A REFUZAT!

MTS face eforturi pentru a veni în sprijinul solicitărilor SNST, dar respectând prevederile legale şi fără presiune, pentru că procedurile sunt de multe ori de durată şi este nevoie de răbdare, calm şi înţelepciune din partea ambelor părţi”, se arată în comunicatul MTS.  –  NICIODATĂ MTS nu a făcut eforturi decât pentru aparatul central, dovadă fiind grila de salarizare a acestora în comparație cu veniturile lucrătorilor din teritoriu! EI ȘI-AU MĂRIT SALARIILE ÎNCĂ DIN 2016.  UNITĂȚILE DIN SUBORDINE AU RĂMAS LA MINIM PE ECONOMIE !

TOT MTS VORBEȘTE DE ”RĂBDARE ȘI ÎNȚELEPCIUNE”, DAR DE 2 ANI OAMENII DIN TERITORIU SUNT DIN CE ÎN CE MAI PUȚINI, VOLUMUL DE MUNCĂ ESTE DIN CE ÎN CE MAI MARE, 7 ZILE DIN 7 PE SALARIU MINIM PE ECONOMIE, FĂRĂ LIBERE, FĂRĂ SPORURI, MERGÂND ACASĂ LA COPII CU ACELAȘI SALARIU DE BATJOCURĂ ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE PREȚURILE AU CRESCUT !

Pe scurt, ceea ce reiese din reacția Ministerului Tineretului și Sportului la greva de avertisment prin care angajații din subordonate și-au exprimat nemulțumirea față de nivelul salarial extrem de scăzut și frustrarea față de faptul că sunt supuși la discriminări grave față de alte categorii de personal plătit plătit din fonduri publice, se poate rezuma astfel:

  •  MTS-ul ne spune că nu va respectă legea (privind egalizarea la nivelul maxim a salariilor pe funcții similare),
  •  MTS-ul dezinformează – nu este vorba despre o aliniere salarială la nivelul ANAF-ului, salariile aferente funcțiilor publice în discuție sunt actualmente de peste 9.000lei (atașăm lista DGRFP – Cluj  SALARII-31.03.2018-DGRFP cj_l153-1 ),
  •  Dialogul cu organizația sindicală s-a încheiat în toate rândurile cu invariabilul “Nu se poate!”,
  •  Despre răbdare…nu mai putem, avem salarii de mizerie, ieșim la pensie (tot cu o pensie de mizerie) și apoi.. murim.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener PRAKTIKER ROMÂNIA

Sindicatul Național Sport și Tineret: Câtă răbdare să mai avem?…..Ieșim din sistem cu pensii de mizerie și apoi murim!

Un răspuns

  1. …sa zicem ca in razboiul asta, pana la urma castigam, noi amaratii…ce am pierdut in acesti ani, ne mai inapoiaza cineva ceva?…ca noi daca am datora ceva statului, nu ne-ar lasa pana nu si-ar lua partea…partea….nu dreptul…