Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate, Agenția Națională pentru Sport: dosar nr.16007/301/2024. SNST continuă demersurile pentru obținerea reprezentativității, în condițiile Legii nr.…
Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate pentru încă două unități: Clubul Sportiv Municipal Onești Clubul Sportiv Municipal Iași Reprezentativitate – negocieri colective…
ATENȚIE, ANGAJATORI! Având în vedere condițiile meteo din aceste zile, solicităm respectarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. În conformitate…
Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate pentru încă patru unități din domeniile de activitate prevăzute în statut: DJST Suceava CSM Cluj Napoca…
Tribunalul Mureș s-a pronunțat asupra cererii formulate de SNST prin care s-a cerut aplicarea corectă a prevederilor legale cu privire la modul de calcul al indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat din cadrul…
Petrecem mult timp la serviciu. Și, deși munca noastră nu este singurul lucru care ne definește, salariul, orele de lucru și condițiile noastre de muncă au un mare impact asupra restului vieții noastre. Cu…
Update 2.2: Noua conducere a ANS a șters postarea controversată După schimbarea conducerii Agenției Naționale pentru Sport, președintele nou-numit, Bogdan Constantin Matei, a dispus ștergerea postării inițiale care a fost percepută de salariați ca…
Salariații au următoarele drepturi Conform Codului Muncii, art. 39 (1): a) dreptul la salarizare pentru muncă depusă; Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată, în…
Pentru înregistrarea cardului LUKOIL/SNST în Aplicația mobilă LUKOIL România (mai jos regăsiți un flyer cu pașii de înregistrare), în prima fază, utilizatorul cardului Partener trebuie să contacteze Serviciul CardHelp (a se vedea numărul de…
Miercuri, 15 ianuarie 2025, a avut loc întrevedere dintre președintele Sindicatului Național Sport și Tineret (SNST) și președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), domnul Bogdan-Constantin Matei, cu ocazia numirii acestuia în funcție. Bun venit…
Marți, 14 ianuarie 2025, a avut loc o întâlnire importantă organizată de Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) la Casa de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. Evenimentul a cuprins două sesiuni: o…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, document semnat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru…
Domnul Constantin-Bogdan Matei, fost parlamentar PSD, a fost numit de Premierul României în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Sindicatul Național Sport și Tineret a luat act cu indignare de comunicatul emis de Thomas-Răzvan Moldovan, noul președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), la doar două zile de la preluarea funcției. Condamnăm ferm…
Grupele SNST își pot majora fondul de ajutoare fără costuri pentru membri, prin completarea formularului de redirecționare a procentului din impozit către sindicat. Aceasta se poate face până la data de 25 mai: DESCARCĂ…
În urma sesizărilor primite de la colega noastră, Olaru Izabela, salariată în cadrul CSN Arcul de Triumf, SNST a chemat în judecată instituția angajatoare prin Contestația împotriva Deciziei de sancționare disciplinară nr.157/29.11.2023 și Cererea…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, document semnat de Clubul Sportiv Municipal Onești și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru o perioadă de…
Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate – Complexul Sportiv Național Bascov: SNST continuă demersurile pentru obținerea reprezentativității, în condițiile Legii…