„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Abuzurile de putere ale Cabinetului Câțu trebuie stopate imediat!

Blocul Național Sindical a sesizat Avocatul Poporului

Blocul Național Sindical atrăgea atenția opiniei publice în 29 aprilie a.c. asupra faptului că printr-un abuz de putere, Guvernul României adopta două ordonanțe de urgență care vizau introducerea semnăturii electronice în domeniul relațiilor de muncă, cât și modificarea Codului Muncii, astfel încât să fie eliminate elemente esențiale ale relațiilor de muncă (fișa postului și regulamentul intern) pentru trei categorii de lucrători (lucrătorii din microîntreprinderi, salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu). * link comunicat presa 29,04

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe de urgență s-a creat cadrul prin care Blocul Național Sindical a putut sesiza Avocatul Poporului cu privire la încălcarea drepturilor lucrătorilor, indifferent că sunt sau nu membrii de sindicat.

Prin această sesizare, BNS a cerut Avocatului Poporului să uzeze de dreptul constituțional pe care Constituția ca act fundamental (art. 146, lit. A), cât și Legea 47/1992, art. 32) îl acordă instituției Avocatul Poporului și anume, să sesizeze Curtea Constituțională pentru verificarea constituționalității celor două acte normative pe aspectele sesizate. * link sesizare Av Poporului

Sursa: Departamentul de Presa BNS

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

Adeziune online

*Susține organizația care te susține!



Sindicatul Național Sport și Tineret: Abuzurile de putere ale Cabinetului Câțu trebuie stopate imediat!

Share on facebook
Distribuie