Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Supravegherea şi controlul cluburilor sportive de drept public din subordinea MTS

Metodologie în vigoare din 11 iunie 2021

În Monitorul Oficial nr.587 din data de 11 iunie 2021 a fost publicată Metodologia din 2021 privind supravegherea şi controlul cluburilor sportive de drept public din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Metodologia reglementează aspecte privind supravegherea şi controlul cluburilor sportive, instituţii publice în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, în anul 2021:

  1. principiile care stau la baza finanţării cluburilor sportive;
  2. condiţiile de finanţare;
  3. criteriile de finanţare;
  4. indicatorii de performanţă;
  5. organizarea şi funcţionarea clubului/secţiilor;
  6. resurse umane: sportivi/antrenori/specialişti/voluntari/personal angajat;
  7. obiective de performanţă/rezultate.

Principiile care stau la baza finanţării programelor sportive de utilitate publică ale cluburilor sunt:

  1. responsabilitatea, respectiv asumarea responsabilităţii pentru acţiunile întreprinse şi activităţile realizate;
  2. transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii de finanţare, precum şi asigurarea liberului acces la informaţiile de interes public;
  3. eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea criteriilor de finanţare care să facă posibilă evaluarea obiectivă a cererilor de finanţare şi repartizarea bugetului pentru activitatea sportivă a cluburilor sportive;
  4. abordarea etică, respectiv organizarea şi desfăşurarea acţiunilor/activităţilor conform celor mai înalte standarde ale comportamentului etic.

Criteriile de finanţare sunt următoarele:

1.contribuţia la reprezentarea şi promovarea imaginii României pe plan internaţional:

1.1.medalii obţinute la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, campionatelor mondiale, campionatelor europene (JO, CM, CE) seniori;

1.2.puncte (locurile IV-VI) obţinute la ultima ediţie a JO, CM, CE:

  1. probe olimpice;
  2. probe neolimpice/sporturi neolimpice;

1.3.medalii obţinute la ultima ediţie a CM, CE tineret/juniori;

1.4.puncte (locurile IV-VI) obţinute:

  1. probe olimpice;
  2. probe neolimpice/sporturi neolimpice;
  3. puncte (locurile IV-VI) obţinute;

2.rezultatele obţinute la competiţiile sportive naţionale – campionatul naţional, Cupa României;

3.nivelul de dezvoltare:

  1. număr secţii sportive;
  2. număr de sportivi legitimaţi;

4.sportivi selecţionaţi la loturile naţionale;

5.antrenori convocaţi la loturile naţionale;

6.situaţia bazei materiale din administrarea clubului;

7.proiecte de dezvoltare şi modernizare a bazei materiale;

8.unitate de cazare şi masă pentru sportivi;

9.bazele sportive în administrare (săli, stadioane, terenuri, bazine de înot etc.); abilităţi de administrare a bazelor sportive (nr. personal pentru întreţinere instalaţii încălzire şi apă caldă, instalaţii sanitare, amenajare, tuns iarbă marcaj raportat la mp şi orele de folosinţă, nr. personal de curăţenie alocat la total mp de curăţat şi orele de program, numărul personalului de supraveghere a bazelor sportive proprii);

10.situaţia parcului auto din administrarea clubului sportiv;

11.abilităţile manageriale financiare:

  1. venituri proprii realizate în anul anterior;
  2. venituri primite de la buget în anul anterior;
  3. venituri proprii estimate pentru anul următor;
  4. venituri solicitate de la buget pentru anul următor.

Pentru conducerea şi organizarea activităţii secţiilor se au în vedere:

  1. normarea antrenorilor pe niveluri de instruire, efectivele grupelor, orarul de activitate al grupelor;
  2. documentele de programare, planificare şi evidenţă ale secţiilor şi antrenorilor;
  3. calitatea selecţiei la nivelul grupelor, modalităţi de realizare, ritmicitate;
  4. aprecierile asupra valorii şi calităţii efectivelor de sportivi;
  5. nivelul competiţional în care activează, frecvenţa participării în campionatele naţionale;
  6. asigurarea materialelor şi echipamentelor sportive necesare activităţii de performanţă;
  7. convenţiile de colaborare cu alte unităţi sportive privind transferarea sportivilor de valoare;
  8. legătura conducerii clubului cu secţiile respective.

Încadrarea antrenorilor pe grupe de performanţă

Conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.570/2011, cu modificările şi completările ulterioare, încadrarea antrenorilor pe grupe de performanţă se face respectând timpul de lucru de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.

Numărul de ore pe săptămână al unui antrenor încadrat în sistemul Ministerului Tineretului şi Sportului trebuie să fie de minimum 30 de ore practică (antrenament) şi 8-10 ore metodică (studiu individual) împărţite astfel:

  1. grupa de iniţiere/începători – 6-10 ore/săptămână;
  2. grupa de avansaţi – 12-16 ore/săptămână;
  3. grupa de performanţă – 18-22 de ore/săptămână împărţite în două antrenamente/zi;
  4. grupa de înaltă performanţă (antrenorii care lucrează cu sportivii nominalizaţi în loturi naţionale) – 30 de ore/săptămână, împărţite în două antrenamente/zi;
  5. grupa de iniţiere, avansaţi, performanţă şi înaltă performanţă şi persoanele cu dizabilităţi.

Suma orelor de antrenament efectiv (30-36 de ore, în funcţie de nivelul de pregătire) cu timpul acordat studiului (metodică) trebuie să fie de 40 ore/săptămână.

Grupele de sportivi, potrivit nivelurilor de instruire şi numărului de antrenori încadraţi la club/secţie, se organizează astfel:

  • numărul minim de sportivi pe grupa de iniţiere/începători/antrenor: 10-14 sportivi;
  • numărul minim de sportivi pe grupa de avansaţi/antrenor: 6-8 sportivi;
  • numărul minim de sportivi pe grupa de performanţă/antrenor: 4-6 sportivi;
  • numărul minim de sportivi pe grupa de înaltă performanţă/antrenor: 2-4 sportivi la sporturile individuale;
  • numărul minim de sportivi pe grupa de înaltă performanţă/antrenor la sporturile de echipă, astfel: baschet – 12; handbal – 14; hochei pe iarbă – 18; baseball/softball – 16; hochei pe gheaţă – 20; oină – 16; polo pe apă – 14; rugby – 18; volei – 12; fotbal – 18;
  • numărul minim de sportivi pe grupă la sporturile paralimpice – iniţiere – 4; avansaţi – 2, înaltă performanţă – 1.

Criterii de finanţare a activităţii cluburilor sportive din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului

1. Organizarea şi funcţionarea clubului

  1. Activitatea sportivă
  2. Baza materială sportivă proprie

2. Rezultatele obţinute în activitatea sportivă de performanţă

3. Competiţii de nivel naţional şi internaţional

4. Pregătire sportivă pentru participarea în competiţii

5. Managementul activităţii clubului sportiv

Metodologie din 2021 privind supravegherea şi controlul cluburilor sportive de drept public din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului

Citeste și – Nou record național, 3h 55min 29 sec / 50 km marș!

Atletul Marius Cocioran este calificat la Jocurile Olimpice Tokyo 2020

Sindicatul Național Sport și Tineret: Supravegherea şi controlul cluburilor sportive de drept public din subordinea MTS