Comunicat de presa SNST: 1% din PIB pentru Sport si Tineret
Comunicat de presa
7 noiembrie 2019 Bucuresti
Performanta se obtine in conditii precare, doar prin talentul si determinarea sportivilor si antrenorilor
Este nevoie de solutii urgente pentru salvarea acestui sector aflat in colaps si de investitii punctuale, dupa modelul altor guverne din tarile UE, care au acordat interes deosebit miscarii sportive si programelor de tineret, cu scopul de a obtine performante in sport si de a pastra tinerii in propria tara.
Sportul – un bun national pe cale de disparitie, parasit de tehnicieni si sportivi
Avand in vedere ca anul 2020 este an olimpic, iar in urma cu patru ani s-a inregistrat cea mai slaba participare a sportivilor nostri la o editie a Jocurilor Olimpice, tinand cont de faptul ca pentru sportul de masa nu se acorda interes din partea factorilor de decizie, ajungandu-se la un procent de peste 32% al copiiilor care nu practica niciun sport si la un grad de obezitate de 55% in randul populatiei, este nevoie de o interventie rapida de la cel mai inalt nivel pentru stoparea acestui declin al sportului de performanta, dar si al celui de masa.
Tinerii – sprijin aproape zero din partea statului, aleg sa plece din tara
Luand in considerare ca in ultimii ani bugetul alocat actiunilor de tineret a inregistrat o scadere semnificativa si au fost taiate fonduri de la toate capitolele (programe pentru tineri, tabere, centre de tineret si agrement), constatand ca in ultimii 15 ani, numarul tinerilor din Romania a scazut cu peste 2,4 mil (de la 7,5 mil la 5 mil), adica o scadere de peste 32%, consideram ca sunt necesare masuri care sa sprijine tinerii prin programe dedicate acestora.
MTS – al doilea patrimoniu, dar ultimul ca buget privind administrarea, reparatiile si investitiile
Principalele cauze ce au facut ca situatia din Sport si Tineret sa fie una dezastruoasa:
- bugetul insuficient din ultimii 20 de ani s-a situat intre 0,025% si 0,044% din PIB,
- lipsa investitiilor in infrastructura,
- deprofesionalizarea cauzata de demotivarea financiara si de lipsa programelor de perfectionare,
- lipsa unor proiecte si masuri concrete pentru a relansa sportul romanesc si activitatile de tineret,
- imposibilitatea administrarii bazelor sportive si a taberelor de tineret din lipsa finantarii ceea ce a facut ca un procent de 60% dintre acestea sa fie nefunctionale,
- dezinteresul total al politicului fata de segmentul Sport si Tineret.
De la guvern la guvern se paseaza problemele, iar degradarea avanseaza
In ultimii ani schimbarile au fost dese la nivelul conducerii MTS, ministrii neacordand importanta problemelor semnalate, pasandu-le de la unul la celalalt, iar pentru indreptarea situatiei actuale este nevoie de cresterea finantarii acordate Ministerului Tineretului si Sportului, intrucat cu sumele alocate in ultimii ani nu se poate asigura o calitate mai buna a vietii tinerilor si sportivilor si nici nu se poate restabili functionalitatea bazelor sportive, taberelor si centrelor de agrement.
Lipsa de buget si de perspective – genocid in Sport si Tineret
Avand in vedere ca noul guvern anunta o crestere majora pentru Educatie, spre 6% din PIB, consideram ca procentul de 1% din PIB pentru Sport si Tineret ar reprezenta necesarul pentru demararea unor masuri urgente ca activitatea din acest domeniu sa depaseasca criza majora in care se afla. Distribuirea fondurilor pentru aceste domenii de catre guvernarile anterioare frizeaza domeniul ridicolului la nivel european, alocatiile bugetare din statele UE fiind de zeci de ori mai mari!
Cum sa motivezi resursa umana din acest domeniu cu cel mai MIC buget alocat?
Lupta continua din ultimii ani privind salarizarea decenta a antrenorilor, sportivilor, personalului din federatiile sportive nationale si a salariatilor din unitatile subordonate MTS este un deziderat atat al SNST cat si al actualului guvern privind corectarea acordarii unor drepturi si asigurand astfel motivatia necesara obtinerii de rezultate si performante. De asemenea, activitatile sportivilor si ale antrenorilor presupun cheltuieli importante legate de alimentatia de efort, indemnizatii, premieri, echipament, transport, cercetare si materiale sportive, cheltuieli ce au fost micsorate de la an la an determinand scaderea rezultatelor si chiar cresterea abandonului sportiv la nivel de performanta.
Sindicatul National Sport si Tineret solicita Guvernului, Parlamentului si Presedintelui Romaniei alocarea unui procent de 1% din PIB in anul 2020 pentru Sport si Tineret in contextul acutizarii problemelor cu care se confrunta cel mai sarac domeniu de activitate. SNST cere interes si preocupare fata de campionii si tinerii tarii, finantarea reala a programele pentru tineri si de pregatire a sportivilor.
* * *
SNST apara drepturile si interesele celor din Sport si Tineret. Afiliat la Federatia PUBLISIND / BNS, Sindicatul National Sport si Tineret este independent fata de autoritatile publice, partide politice, patronate, asociatii, culte si alte organizatii.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –