„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

SNST/PUBLISIND – fumigene în Piața Victoriei, la mitingul BNS

Jandarmii au apelat 112

Toate confederațiile sindicale au protestat miercuri, 14 aprilie, în Piața Victoriei, scandând împotriva Guvernului Cîțu și a ostilității manifestate de acesta în relația cu partenerii sociali. Federația PUBLISIND a fost prezentă cu o trupă numeroasă în zona alocată Blocului Național Sindical – BNS, pe trotuarul de la Muzeul Antipa.

Simptomele unei guvernări dezastruoase: blocarea legii-cadru privind salarizarea, adâncirea inechităților, suspendarea consultărilor cu partenerii sociali, amenințarea bugetarilor cu tăieri de salarii sau disponibilizări.

Pe parcursul mitingului, ne-am evidențiat ca de obicei, pentru că nu vom rata niciun prilej de a ne face observați și de a deranja cu protestele noastre. Observând că ne organizăm pentru utilizarea cunoscutelor dispozitive de fum, jandarmii au sunat la 112 și au anunțat că există indicii despre autoincendieri (!).

Astfel încât, înainte să activăm fumigenele, la locul protestului au venit echipe de la Pompieri și de la Poliția Capitalei care au dublat dispozitivul deja existent de jandarmi. Data viitoare ne așteptăm și la trupe anti-tero, nu ne-ar mira. Nu ne-am lăsat intimidați și am transmis, ca de obicei, semnale luminoase pentru că sunt singurele mesaje care au șanse să ajungă la acești guvernanți cu deficiențe majore în comunicare, dezinteresați de dialog și de reacții sociale.

Participare deosebită a membrilor noștri la protestul de la Guvern, SNST a avut cel mai mare număr de participanți! Au fost sindicate din mai multe domenii, dar noi am fost cei mai mulți și cei mai activi! Chiar dacă am avut parte de o ploaie rece și deasă, am protestat din nou așa cum facem de aproape patru luni împotriva măsurilor injuste din Sport și Tineret.

Imagini de la protest:  foto – click aici  /  video – click aici

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: SNST/PUBLISIND – fumigene în Piața Victoriei, la mitingul BNS

Share on facebook
Distribuie