Judecătoria sectorului 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate pentru încă cinci unități din domeniile de activitate prevăzute în statut:
Federația Română de Schi Biatlon,
Clubul Sportiv “Petrolul” Ploiești,
Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț,
Federația Română de Gimnastică,
Clubul Sportiv Municipal Brăila.
Reprezentativitate – negocieri colective – contract colectiv de muncă
Obținerea reprezentativității SNST la nivel de unitate este pasul premergător negocierii Contractului colectiv la nivel de unitate. Obiectul negocierii colective privește printre altele: condițiile de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de muncă, dreptul la concedii și zile libere, timpul de repaus, pregătirea și perfecționarea profesională, măsuri de protecție în cazul disponibilizării/concedierii/descentralizării, alte drepturi sau obligații asupra cărora părțile convin și care se afla într-o legătură de dependență cu raporturile de muncă.
Grupa dvs. în ce stadiu este, sunteți protejați prin prevederile CCM? A fost obținută reprezentativitatea, aveți demarată procedura negocierii contractului colectiv la nivel de unitate? Stiți care sunt beneficiile / avantajele negocierii colective și semnării unui Contract colectiv de muncă? Negocierile colective au ca scop asigurarea unor drepturi superioare celor din reglementările legale minimale pentru salariații asupra cărora își produc efectele, dar și de a detalia exercitarea unor drepturi și obligații din legislația muncii.
Cursuri / mentorat / consiliere / orientare / informare
Reprezentativitatea, potrivit legii, este un atribut al organizațiilor sindicale care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat. Dialogul social este procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun. Spre exemplu, un sindicat reprezentativ își poate reprezenta membrii la încheierea unui contract colectiv de muncă cu un anumit angajator. Ca atare, simplul fapt al constituirii unui sindicat nu este suficient pentru anumite proceduri, acesta trebuind să fie și reprezentativ pentru obținerea unor beneficii suplimentare.
Tot mai mulți colegi se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare din partea celor care doresc ca împreună să schimbăm lucrurile. Pentru colegii care vor să devină membri SNST, formularul de înscriere poate fi găsit aici:
Adeziune online sau descarcă Adeziunea
Obținerea reprezentantivității SNST la nivelul unităților și negocierea Contractelor colective de muncă sunt activități desfășurate în cadrul Proiectului SNST de modernizare și consolidare a parteneriatului social.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –
SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro
Casa Românească Otopeni, partener SNST Casa Românească Ateneu, partener SNST