Vă reamintim unele dintre avantajele oferite membrilor SNST, conform Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Acestea prezintă un interes deosebit în perioada dificilă pe care o traversăm și în care tot mai mulți dintre colegi doresc să se autoizoleze la domiciliu, dacă acest lucru este posibil. Cererile privind zilele libere suplimentare, vor fi primite de către angajatorul dvs, ca un instrument prin care poate să vă protejeze, să stați cât mai mult în izolare la domiciliu și, pe cât posibil să nu vă fie afectate drepturile salariale.
Solicitați: 3 zile lucrătoare pentru donarea de sânge; 3 zile lucrătoare cu ocazia zilei de naştere a salariatului (prin recuperarea timpului acordat, le veti recupera dupa ce trece pandemia); 3 zile lucrătoare pentru controlul medical anual; 1 zi lucrătoare anual după data la care salariatul a împlinit 5 ani vechime în instituţie; 4 zile lucrătoare concediu de odihnă suplimentar (condiţii de muncă); 1 zi liberă de Ziua internațională a Sportului – 6 aprilie.
Lista completă a beneficiilor prevăzute în Acordul MTS-SNST prin care membrii de sindicat au dreptul, la cerere, la zile libere plătite, pentru evenimente familiale deosebite este redată mai jos:
- 7 zile lucrătoare pentru căsătoria/cununia salariatului;
- 5 zile lucrătoare pentru naşterea/botezul unui copil;
- 5 zile lucrătoare pentru căsătoria unui copil;
- 5 zile lucrătoare la decesul soţului sau al unei rude (până la gradul IV inclusiv);
- 3 zile lucrătoare pentru donarea de sânge;
- 7 zile lucrătoare la schimbarea locului de muncă sau a domiciliului în altă localitate;
- 3 zile lucrătoare cu ocazia zilei de naştere a salariatului (recuperare);
- 4 zile lucrătoare pentru naşterea unui nepot;
- 3 zile lucrătoare pentru controlul medical anual;
- o zi lucrătoare anual pentru cei care au împlinit 5 ani vechime în instituţie;
- 4 zile lucrătoare, concediu de odihnă suplimentar (condiţii de muncă);
- o zi liberă plătită în data de 6 aprilie – Ziua internaţională a sportului.
*Prevederile se aplică şi produc efecte numai asupra salariaților membri ai sindicatului.
De asemenea, pentru cei care vor să se implice în activitatea sindicală:
- Liderii şi viceliderii grupelor SNST beneficiază de reducerea programului lunar de lucru cu 3 zile lucrătoare, cumulat sau fragmentat, timpul astfel acordat fiind considerat timp efectiv lucrat în unitate.
- În cazurile prevăzute la alin. (1), nu se vor diminua drepturile salariale care li s-ar fi cuvenit în condiţii normale de lucru şi nu va fi afectată activitatea profesională a celor în cauză.
Documentele care conțin toate aceste prevederi pot fi găsite și descărcate de aici: SNST sau de aici: MTS.
*Recomandăm ca în perioada aceasta să fie reorganizate grupele SNST, să se actualizeze / completeze structura de conducere a fiecărei organizații, eventual alegeri, acolo unde este cazul, astfel încât liderul să fie sprijinit de viceliderii grupelor pentru a se ocupa mai bine de problemele membrilor – toate acestea se pot face on-line, cu respectarea restricțiile în vigoare.
Rugăm liderii să actualizeze dosarele, listele cu membrii. Reamintim că SNST are un contract de asigurare de grup prin Allianz Țiriac pentru unele situații. Actualizarea datelor este necesară și pentru Programul de întrajutorare SNST, prin care în cazul unor evenimente deosebite, membrii primesc sprijin material.
Documentele necesare actualizării / înființării grupei le puteți solicita de la noi.
Colegii care vor să devină membrii organizației trebuie doar să trimită Adeziunea la adresa: snst.contact@yahoo.com.
Echipa SNST
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –