„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la ITM Sibiu

Contract colectiv de muncă la nivel de unitate / 2024-2026

Salariații Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu au un nou Contract colectiv de muncă în vigoare începând cu data înregistrării la ITM Sibiu, după verificarea dosarelor, inspectoratul a trimis confirmarea:

Conform Codului muncii, Contractul colectiv de muncă reprezintă o convenție scrisă încheiată între angajator și salariații reprezentați de sindicat. Acest tip de contract prevede clauze clare legate de condițiile de muncă, salarizare, concediu, sănătate și securitate în muncă, dar și alte drepturi și obligații în ceea ce privește locurile de muncă.

Sindicatul Național Sport și Tineret a obținut în instanță reprezentativitatea la nivel de unitate, apoi au fost demarate negocierile CCM, au urmat procedurile prevăzute de lege și, în final,  s-a înregistrat la ITM Contractul colectiv de muncă în condițiile prevăzute de Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) și de Legea Dialogului Social (Legea nr. 367/2022).

Scopul unui Contract colectiv de muncă este de a apără interesele și drepturile părților implicate, astfel încât să fie limitate sau prevenite orice posibile conflicte la locul de muncă. Acest lucru este posibil prin stabilirea unor clauze referitoare la condițiile și raporturile de muncă.

SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din domeniile noastre de activitate, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din domeniile noastre de activitate se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație.

?Adeziune online   sau   descarcă Adeziunea

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST contact: 0784.116.973
office@snst.ro / www.snst.ro

Sindicatul Național Sport și Tineret: SNST a înregistrat un nou Contract colectiv de muncă la ITM Sibiu