Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, document semnat de Direcția Județeană pentru Sport Prahova și Sindicatul Național Sport și Tineret. Pentru o perioadă de doi ani membrii de sindicat din cadrul DJS vor fi apărați de prevederile CCM, un demers binevenit prin care este asigurat cadrul legal de protecție a membrilor și acordarea unor beneficii.
În urma negocierilor dintre SNST și DJS, prin Contractul colectiv de muncă și Acordul pentru membrii SNST, au fost acordate beneficii suplimentare salariaților și membrilor de sindicat care lucrează în această unitate.
Art. 229 din Codul muncii, defineşte contractul colectiv ca fiind „convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”.
Legea Dialogului Social defineşte contractul colectiv de muncă ca fiind „convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală și reprezentanții angajaților, prin care se stabilesc clauze privind drepturile și obligațiile ce decurg din relațiile de muncă. Prin încheierea contractelor colective de muncă se urmărește promovarea și apărarea intereselor părților semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, in vederea asigurării păcii sociale”.
Grupa dvs. în ce stadiu este, sunteți protejați prin prevederile CCM la nivel de unitate? A fost obținută / reînnoită reprezentativitatea, aveți demarată procedura negocierii contractului colectiv la nivel de unitate? Stiți care sunt beneficiile / avantajele negocierii colective și semnării unui Contract colectiv de muncă? Negocierile colective au ca scop asigurarea unor drepturi superioare celor din reglementările legale minimale pentru salariații asupra cărora își produc efectele, dar și de a detalia exercitarea unor drepturi și obligații din legislația muncii.
SNST continuă negocierile pentru încheierea Contractelor colective la nivelul tuturor unităților din domeniile noastre de activitate, obiectivul propus este acela de a avea CCM în toate grupele. Tot mai mulți colegi din domeniile noastre de activitate se regăsesc în mesajele şi acţiunile noastre şi se alătură echipei, zilnic primim cereri de aderare la organizație. Adeziune online sau descarcă Adeziunea
*Informare din cadrul programului de implementare a proiectului derulat de SNST în parteneriat cu ANS: Modernizarea și consolidarea parteneriatului social – Proiect cofinațat de Uniunea Europeană.
SNST: Sport, Tineret, Cultură, Educație și Administrație publică