Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată și completată prin Legea nr. 8 din 4 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 7 din 4 ianuarie 2023. Scopul urmărit este de a permite accesul în spaţiile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
În urmă cu un an, Parlamentul a mai încercat să modifice legislația pentru a permite accesul copiilor și tinerilor în curţile şcolilor, mai exact pe terenurile de sport din incinta acestora, în afara programului, dar a fost declarată neconstituțională legea respectivă. În data de 6 aprilie 2022, de Ziua Sportului, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în urma demersului inițiat de Guvern (vezi articol: Sportul nu este susținut la masa Guvernului).
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate unităţile de învăţământ vor introduce în regulamentele actuale de funcţionare prevederi legate de acces şi de modul de utilizare a spaţiilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul. Rămâne de văzut dacă vor respecta aceste prevederi primăriile, instituțiile care gestionează aceste spații și au posibilitatea să le deschidă pentru accesul celor care vor să facă sport.