„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Salarii neplătite în subordonatele Ministerului Sportului

Sport și Tineret, muncă forțată. Banii, altădată!

În Ministerul Tineretului este haos generalizat și incertitudine la toate nivelurile; nu au fost virate bugetele necesare către subordonate și, drept urmare, nu s-au plătit salariile angajaților. Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret și Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Casele de Cultură ale Studenților, Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei și alte unități din subordinea ministerului au fost în imposibilitatea de a achita salariile la termenul legal, în data de 14 ianuarie.

SNST a primit telefoane și mesaje de la membrii din toată țara, oamenii sunt revoltați pentru că s-au dus acasă în ziua de leafă fără niciun ban. Cei care muncesc în Sport și Tineret au cele mai mici venituri din sistemul bugetar, trăiesc din aceste salarii împreună cu familiile lor și așteaptă ziua de salariu cu calcule făcute pentru fiecare factură. Tocmai ei sunt privați de acest drept pentru care muncesc lună de lună.

Sindicatul a solicitat răspunsuri de la factorii decidenți și a notificat conducerea ministerului pentru plata imediată a salariilor restante:

 

“Toți cei care au salarii mari și venituri din mai multe locuri nu vor putea înțelege de ce este atât de gravă neplata salariilor pentru noi, cei care muncim pentru cea mai mică remunerație lunară și nu avem alte surse de câștig. Nici măcar nu ne-au anunțat că nu vom primi salariul și cât timp va dura această întârziere.”

SNST nu va accepta ca incompentența și nepăsarea conducerii Ministerului Sportului să lase sute de angajați fără salarii tocmai acum, în aceste zile geroase, în care plata facturilor la curent și gaze este subiectul principal. Ne simțim trădați și abandonați de ministrul Novak, care ne-a lăsat fără salarii în mijlocul iernii, pre(a)ocupat cu vizitele în străinătate și prea puțin aplecat asupra obligațiilor pe care le are în calitate de ordonator principal.

Sindicatul Național Sport și Tineret solicită sprijinul organizațiilor sindicale la care este afiliat, Federația Publisind și Blocul Național Sindical, pentru a face demersurile necesare deblocării situației create și plata imediată a salariilor restante din Sport și Tineret.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Salarii neplătite în subordonatele Ministerului Sportului