„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Protest la nivel național

Comunicat SNST

București, 21 martie 2024

 

Ne-a ajuns cuțitul la os!

Legea salarizării folosită mereu ca momeală electorală!

Sindicatul Național Sport și Tineret – SNST, membru al Federației PUBLISIND / Blocul Național Sindical – BNS, organizează PROTESTE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ  începând cu data de 21 martie 2024.

Majorări doar pentru unii, cei care așteaptă nu primesc nimic!

Pentru angajații care au stat cuminți, au sperat, au așteptat și au crezut într-o lege a salarizării unitară și echitabilă, momentul aplicării ei nu a mai sosit niciodată. Practic, legile salarizării, de a lungul anilor au fost suspendate de ordonanțe de urgență ale guvernului, care înghețau în permanentă salariile sau ofereau creșteri de toata jena, care nu acoperă nici măcar nivelul inflației. Tot prin ordonanțe ale guvernului se acordă în mod preferențial majorări salariale în diferite instituții, adâncind astfel prăpastia dintre salariile angajaților din Sport și Tineret și salariile angajaților din alte domenii, care deși sunt prevăzute în lege că având același rang și funcții similare, înregistrează diferențe salariale majore. Unde este echitatea? Vă spunem noi, nu există! Suntem ținuți de ani de zile într-o incertitudine care ne consumă și ne macină: ne descentralizează, ne asimilează, ne comasează, ne pierdem locurile de muncă? Nimeni nu ne dă un răspuns clar și pare că nu interesează pe nimeni situația noastră.

Ne-a ajuns cuțitul la os!

Ne zbatem în mizerie și sărăcie! Salariile noastre sunt printre cele mai mici din întreg sistemul bugetar. Nici fostul Minister al Tineretului și Sportului, nici Agenția Națională pentru Sport – ANS și nici Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, nu au fost niciodată inițiatorii vreunui demers legal de reglementări salariale (spre deosebire de reprezentanții altor ministere, care au pus pe masa guvernului problema salariilor și au cerut majorări pentru angajații lor).

Am așteptat destul, e timpul să le aducem aminte de noi!

Salariile mici, orele suplimentare neplătite, lipsa de personal și condițiile mizere de muncă din unele locuri sunt băgate sub preșul călcat în picioare de decidenții care își asumă nemeritat și cu zâmbetul pe buze rezultate sportive și activități pentru tineri realizate cu multe greutăți și sacrificii de colegii noștri. Nici măcar nu le premiază! Avem din nou sportivi și antrenori care au obținut titluri importante și nu au primit nimic de aproape un an de zile! Nu mai vrem grile, nu mai vrem coeficienți, nu mai acceptăm promisiuni și discuții sterile, vrem soluții acum!

Solicităm o majorare de 25% a salariilor din Sport și Tineret!

Începem cu proteste de avertisment în toate unitățile din subordinea ANS și MFTES, trimitem solicitări către Secretariatul General al Guvernului – SGG, Guvernul României, Agenția Națională pentru Sport – ANS, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – MFTES, Parlamentul României – Senatul și Camera Deputaților. Dacă nu ne vor fi soluționate cererile, oprim activitatea și protestăm în fata instituțiilor  până vom fi auziți! Sindicatul Național Sport și Tineret face apel la unitate, este momentul să ne cerem cu demnitate drepturile!

Ignorați aceste revendicări ale celor care muncesc cu sportivii și tinerii

dacă ne vreți în stradă pe toată perioada alegerilor și a Jocurilor Olimpice.

Sindicatul Național Sport și Tineret – SNST este organizaţia dedicată salariaților din cadrul Direcţiilor Judeţene pentru Sport și Tineret, Cluburilor Sportive Municipale, Caselor de Cultură ale Studenţilor, Complexul Cultural – Sportiv Studenţesc Tei, Complexurile Sportive Naţionale, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport – INCS, Federații Sportive Naționale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – MFTES și Agenția Națională pentru Sport – ANS.

Solicitarea SNST către Guvernul României

Sindicatul Național Sport și Tineret

0784.116.973 / office@snst.ro

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Protest la nivel național

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *