Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Casa MariNa Eșelnița – locul tău de relaxare!

“Locul unde Dunărea a bătut, iar Porţile de Fier s-au deschis”

Casa MariNa Eșelnița este alegerea perfectă pentru turismul de familie, relaxare, business şi traininguri, dar şi un punct de plecare pentru numeroasele atracţii din zonă: Chipul lui Decebal, Rezervaţia Naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici, Tabula Traiana, Peştera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Mănăstirea Sfânta Ana, acestea fiind doar câteva dintre ele. Vă putem ghida uşor către trasee turistice atractive, croaziere pe Dunăre, pescuit sau plimbări cu bicicleta.

Parteneriatul încheiat de Casa MariNa Eșelnița și SNST oferă membrilor 10% reducere la serviciile de cazare.

Casa MariNa Eşelniţa este situată în Eşelniţa, pe DN57, drum ce leagă Orşova de Moldova Nouă, la kilometrul 13, pe partea dreaptă a sensului de mers, într-un decor remarcabil, unde cursul învolburat al apei cutreieră de mii de ani printre stâncile vetuste. Turiştii care trec pragul casei de vacanţă, păşesc spre un univers însufleţit de susurul valurilor Dunării, contemplate de vârfurile maiestuoase ale munţilor. Astfel, aceştia se pot bucura de o privelişte unică, fascinantă, iar printre momentele de relaxare, plajă, plimbări cu barca şi vizite la numeroasele atracţii din zonă, pot admira grandoarea acestui loc de la înălţime.
Foto: Casă de vacanță cu piscină
Casa MariNa Eşelniţa oferă cazare în cinci camere duble superioare şi trei apartamente, toate mobilate elegant, cu atenţie la detalii şi cu intenţia de a face sejurul dumneavoastră aici de neuitat. Toate camerele sunt dotate cu:
  • băi proprii cu cabine de duş, uscător de păr, prosoape şi produse cosmetice
  • pat matrimonial şi, în plus, câte o canapea extensibilă în fiecare apartament
  • aer condiţionat
  • frigider/răcitor
  • TV color cu ecran plat
  • acces internet wireless
  • încălzire centrală şi apă caldă/rece non-stop
  • ferestrele sunt prevăzute cu plase pentru insecte
În plus, casa de vacanţă dispune de:
  • living generos cu zonă de relaxare şi zonă de recepţie
  • bucătărie utilată
  • curte pavată, amenajată cu alei şi gazon, împrejmuită cu gard şi iluminată
  • piscină sezonieră cu circuit închis
  • şezlonguri cu măsuţe şi umbrele de plajă
  • grătar şi terasă acoperită, cu loc pentru servit masa

Vacanță frumoasă pe malul Dunării – click aici

Nu dispunem, momentan, de un restaurant propriu, dar la cerere, în eventualitatea închirierii totale a locaţiei în grup organizat, putem oferi mesele principale ale zilei în sistem de catering. Primim tichete și carduri de vacanță.
Oamenii zonei spun că la Eşelniţa este “ locul unde Dunărea a bătut, iar Porţile de Fier s-au deschis”. Vă invităm la Casa MariNa Eșelnița, să ne bucurăm împreună de peisajul pitoresc oferit de cursul Dunării, de clipele de liniște din mijlocul naturii, departe de tumultul şi grijile cotidiene.
Contact / rezervări: 0765 435 836,  e-mail: pensiuneacasamarina@yahoo.com,  DN57, Eșelnița, Mehedinți, Facebook: CasaMariNaEselnita
.
Video – Casa MariNa Eșelnița
.
Pentru a beneficia de reducere membrii SNST trebuie să prezinte legitimaţia de membru:

 

 

 

 

 

Cardul permite accesarea ofertelor publicate aici: BENEFICII  sau: AVANTAJE

Vreau să devin membru! Adeziune online

 Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Telefoane în rate

 

Sindicatul Național Sport și Tineret: Casa MariNa Eșelnița – locul tău de relaxare!