Au venit în sindicat colegii de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea. A fost constituită grupa şi au ales liderul. “Bun venit în echipă!”
Alături de voi şi cu fiecare membru care vine în organizaţie, suntem mai puternici şi mai aproape de realizarea obiectivelor propuse: reorganizarea domeniului, prioritizarea intereselor comune, rezolvarea inechităţilor salariale şi definirea carierei profesionale în condiţii de muncă civilizată şi corect remunerată.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – a fost creat cu scopul de a îi reprezenta la nivel naţional, în mod real, eficient şi transparent, pe toţi cei implicaţi în domeniu, şi este organizaţia dedicată tuturor celor din: Cluburile Sportive Municipale, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Complexurile Sportive Naţionale, Casele de Cultură ale Studenţilor, Complexul Cultural-Sportiv Studenţesc Tei, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, Muzeul Sportului, Federaţiile Sportive Naţionale şi din aparatul central al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Avem domeniu specific iar acesta este motivul clar şi suficient pentru a avea propriul sindicat. Am infiinţat o organizaţie independentă care să proclame drepturile noastre şi să ne ofere susţinere reală, un sindicat al celor din sport şi tineret, creat de noi şi care să acţioneze pentru noi toţi.
*Devenim prioritate prin atitudine!
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret