Vino în echipă! Înscrie-te în sindicat!

„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Novak l-a premiat pe Novak!

Premiile sunt maxime și se acordă imediat dacă ești ministru

În urma articolului de ieri, despre banii primiți (cu prioritate) de Eduard Novak, ca premiu de la Ministerul Sportului,  SNST a primit noi informații despre premiile, avantajele și bugetele din bani publici, de care se bucură ministrul Sportului. Mai mulți oameni din sport, antrenori și sportivi de performanță, salariați din minister, federații și cluburi sportive, reclamă faptul că actualul ministru a blocat premierile pentru rezultatele sportive în timp ce pentru el se aprobă imediat toate premierile, la cel mai mare nivel, și se alocă fonduri substanțiale pentru toate solicitările pe care le face.

Eduard Novak a intrat imediat pe lista celor care primesc rente viagere; egal cu Nadia, Patzaichin, Lipă și Szabo.

După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă; ministrul Sportului(!) i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu: Novak Carol Eduard primește lunar o rentă viageră de 16.635 de lei. Această sumă se acordă doar celor mai titrați dintre sportivii României, atât primesc campionii cu cele mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice. Ministerul Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, l-a încadrat pe sportivul Eduard Novak în grupa maximă de performanță, alături de Nadia Comăneci (gimnastică), Ivan Patzaichin (canoe), Elisabeta Lipă (canotaj) sau Gabriela Szabo (atletism).

Rente viagere / Ministerul Sportului / iunie 2022:

80.000 de lei, pentru CS Intersport

Clubul Sportiv Intersport, cu sediul în Harghita a primit suma de 80.000 de lei, în august 2022, pentru organizarea unei competiții sportive. Este interesant cum a obținut bani de la Primăria Târgu Mureș un club sportiv din Harghita, iar pentru parteneriatul în baza căruia s-a acordat bugetul a fost semnat de nevasta ministrului Novak. Clubul Sportiv “INTERSPORT”, cod fiscal 17094433, are sediul în strada Leliceni nr.47, Miercurea Ciuc, județul Harghita, iar până în decembrie 2020, oficial, l-a avut președinte pe Eduard Novak, acum acesta este doar sportivul clubului.

Novak –> FRC –> Novak

Altă schemă cel puțin suspectă, alți bani publici acordați pe formula Novak acordă – Novak primește: Ministerul Sportului, avându-l ca ordonator de credite pe ministrul Eduard Novak, alocă buget Federației Române de Ciclism, iar federația acordă bani Clubului Sportiv Intersport (iunie 2022). La CS Intersport, secretar general este soția lui Eduard Carol Novak, funcție pentru care primește un venit anual de 3.171 de lei, Novak (declarație de avere):

  • FR Ciclism a transferat 100.000 de lei către CS Intersport în data de 1 iunie – Pachet organizare eveniment sportiv ciclism Tour of Szeklerland,
  • FR Ciclism a transferat 8.000 de lei către CS Intersport în data de 9 iunie – Organizare Cupa Națională a României de Șosea pentru copii etapa a 3-a.

Ministrul Carol-Eduard Novak s-a premiat singur cu 75.000 de euro la FR de Ciclism

Eduard Novak a fost interesat întotdeauna numai de el, niciodată de cei din jur, nu s-a gândit la cei din echipă, numai la el. Așa s-a întâmplat și în februarie 2020, pe vremea când era președintele Federației Române de Ciclism. Atunci s-a premiat singur cu 75.000 de euro! Dar în același an, a blocat ilegal majorarea salariilor angajaților din FR Ciclism, contrar Legii nr.156 din 2020, care prevedea creșterea salariilor și pentru cei din federațiile sportive. Adică pentru el erau bani, și-a dat 75.000E din bugetul federației, dar pentru salariați, colegii lui, pentru cei care au salarii minime, nu a vrut să dea nici ceea ce ar fi fost obligat prin lege. La sfârșitul aceluiași an, 2020, Eduard Novak a fost numit în funcția de ministru al Sportului, de unde obține un venit lunar de 14.200 de lei conform declarației sale de avere – document.

În foto este Hotărârea Consiliului de administrație al FR Ciclism din data de 20 februarie 2020:

Recomandăm tuturor salariaților din Federația Română de Ciclism și din toate celelalte federații sportive naționale să își ceară retroactiv drepturile salariale. Nu mai acceptați să vi se încalce drepturile, cereți plata la zi, conform legii, pentru munca voastră!

*Legea nr.156/2020 și Legea nr.206/2020 au fost o inițiative SNST prin care s-au majorat salariile tuturor celor ce muncesc în Sport și Tineret.

SNST solicită înființarea unei comisii la nivelul Ministerului Sportului care să verifice legalitatea tuturor situațiilor sesizate public cu privire la acordarea premierilor și nivelul acestora. De asemenea, cerem verificări cu privire la motivele neacordării bugetelor către unitățile subordonate până la această data și asupra criteriilor de acordare a bugetelor către federațiile sportive naționale. Este nevoie de răspunsuri și cu privire la blocarea premierilor pentru rezultatele sportive.

Solicităm urgentarea deblocării bugetelor necesare pentru plata tuturor restanțelor înregistrate; avem în vedere și declarațiile publice prin care s-a anunțat că Sportul a primit buget record pentru anul 2022. Nu putem accepta ca unitățile să intre în colaps, sportivii să fie tăiați de la premieri, în timp ce în minster sunt tot felul de scheme de alocare a fondurilor și de stabilire a nivelului rentelor viagere și a premiilor.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Novak l-a premiat pe Novak!

Un răspuns

  1. Va rog verificati rentele viagere la rugby dupa anul 2000. Toti care iau renta dupa anul 2000,iau o renta mincinoasa deoarece competitia europeana de rugby este de rangul doi,fara Franta,Italia.