„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Noi măsuri anti Covid-19. Certificatul verde

CNSU - HOTĂRÂRE nr. 70 din 16.09.2021

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi, 16 septembrie 2021, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

”Certificatul verde” Covid-19 va fi obligatoriu în toate zonele unde rata de infectare depășește 3 /1000 de locuitori. Certificatul verde Covid este disponibil numai pentru cei care au parcurs întreaga schemă de vaccinare împotriva bolii pandemice sau au contractat-o și s-au vindecat sau au făcut un test (valabil 48 de ore) al cărui rezultat este negativ.

Accesul la evenimente și activități economice va fi interzis pentru toți ceilalți care nu fac parte din cele 3 categorii menționate anterior. Accesul în săli de sport, spectacole, cinematografe și altele, doar cu prezentarea certificatului verde, care atestă vaccinarea, testarea ori trecerea prin boală.

Următoarele evenimente și activități vor fi posibile în localitățile în care incidența este cuprinsă între 3/1000 și 6/1000 numai în unele condiții (persoane vaccinate, testate sau trecute prin boală):
  • Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
  • Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
  • Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
  • Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
  • Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
  • Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Se va permite desfășurarea unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Pentru generarea unui certificat digital UE privind COVID puteți să dați click pe fotografia de mai jos:

COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ HOTĂRÂRE nr. 70 din 16.09.2021

62213368

Sindicatul Național Sport și Tineret: Noi măsuri anti Covid-19. Certificatul verde

Share on facebook
Distribuie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *