„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

MTS-ul se pierde cu Firea!

Ce a fost și ce rămâne din MTS după reorganizare?

Ministerul Sportului înregistrează zilnic demisii și cereri de transfer pentru că tot mai mulți colegi caută condiții de muncă mai bune și salarii decente orientându-se spre alte domenii, mai nou spre MFTES.

Se pune întrebarea ce se va întâmpla cu fostul MTS, posturile scoase la concurs nu se ocupă, iar alții pleacă din sistem. Aceeași situație o regăsim în federațiile sportive naționale și  în unitățile subordonate MS-ului. Blocajele sunt inerente, lipsa de personal va duce sistarea mai multor activități.

Tot mai mulți salariați din Ministerul Sportului pleacă la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Mai  nou, o mare parte din personalul existent migrează spre Ministerul Familiei, inclusiv personalul de suport și cel administrativ. Ministerul Sportului funcționează de luni bune fără director economic pentru că nu găsește o persoană pentru acest post, iar din serviciul de resurse umane si contabilitate pleacă acum alți șase angajați. Așa cum este normal, personalul bine pregătit migrează spre salarii mai mari, condiții de muncă mai bune si un climat de lucru mai civilizat, mai destins.

Ministerul Sportului este într-o criză majoră de personal, un angajat muncește pentru 4-5 oameni, pe un salariu foarte mic, ce nu face fată asaltului creşterii preţurilor si majorării dobânzilor. SNST solicită MS-ului să convoace de îndată Comisia de dialog social pentru a demara imediat un proiect legislativ de modificare a salarizării personalului din Sport.

Sindicatul Național Sport și Tineret: MTS-ul se pierde cu Firea!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.