„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

Informare de presă:

CONCLUZIILE ÎNTÂLNIRII DINTRE REPREZENTANȚII MINISTERULUI SPORTULUI ȘI BNS

La această întâlnire au luat parte, din partea MS: Flavius Sirop, secretar de stat, Radu Antohi, subsecretar de stat, Florina Cristache, secretar general, Laura Iftimie, secretar general adjunct, Mihai Popa, consilier ministru, și Dacian Stan, director Direcție Juridică, iar BNS-ul a fost reprezentat de președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, președintele PUBLISIND, Ștefan Teoroc, secretarul general al Federației PUBLISIND, Cosmin Andreica și președintele Sindicatului Național Sport și Tineret, Andy Nagy.

În cadrul întâlnirii, președintele Blocului Național Sindical, domnul Dumitru Costin s-a arătat nemulțumit de activitatea ministrului Sportului, Eduard Novak, cu care organizația BNS nu a reușit să stabilească o relație de dialog. Președintele BNS a mai atras atenția că noua Lege a salarizării reprezintă un jalon important din Planul Național de Redresare și Reziliență, cu termen de adoptare la data de 1 iunie, dar în Ministerul Sportului nu există niciun demers în acest sens, în condițiile în care în alte Ministere se lucrează deja intens la acest proiect legislativ.

De asemenea, președintele BNS, domnul Dumitru Costin a propus câteva teme de dezbatere la nivelul Ministerului, alături de Sindicatul Național Sport și Tineret, pentru perioada următoare:

1.Proiectul de lege privind funcționarea cluburilor sportive publice, care se află în lucru în Parlament, asupra căruia trebuie purtate discuții, președintele BNS remarcând că există prevederi aberante în forma actuală a proiectului;

2. Contractele de activitate sportivă și tratamentul lor fiscal, în virtutea obligației României de a elimina distorsiunile legislative. Se dorește abordarea unitară din punct de vedere fiscal, până la eliminarea tezei de contract de activitate sportivă. În plus, președintele BNS apreciază că sunt probleme pe zona de securitate socială cu acest tip de contracte și că trebuie avută în vedere și legea pensiilor, pilonul I;

3. Alocările bugetare pentru cariera duală a sportivilor – pentru a pregăti o abordare care să fie prezentată la MIPE, în scopul deblocării mecanismelor de finanțare a acestor operațiuni.

Reamintim că Blocul Național Sindical a pregătit deja chestionare pentru Federații, pentru identificarea nevoilor și problemelor sportivilor.

Pe de altă parte, președintele Sindicatului Național Sport și Tineret, Andy Nagy anunță că a solicitat premierului demiterea domnului Eduard Novak din funcția de ministru al Sportului, dat fiind că nu mai există nici măcar posibilitatea unui dialog.

Sursa: Compartimentul de presă BNS

Sindicatul Național Sport și Tineret: Informare de presă: