„Devenim prioritate prin atitudine!!!”

În ce condiții se poate face sport în perioada stării de alertă

Ordin comun MTS - MS / 24 septembrie 2020

Avem noi măsuri ce se aplică în perioada stării de alertă în privința activității sportive. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au semnat Ordinul comun nr.1219/1634/2020 pentru aprobarea Regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, a practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării activităţilor sportive în spații închise, respectiv desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic.

—În cazul sportivilor minori, participarea la activitatea de pregătire sportivă sau la competiții se face în baza acordului scris din partea părintelui sau a tutorelui legal.

—Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie contravenție și se constată, conform competențelor, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 872 /24.IX.2020 și poate fi consultat aici:  ORDIN MTS-MS

Acesta conține:

  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive.
  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber.
  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber.
  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România.
  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării activităților sportive în spații închise.
  • Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic.

Sindicatul Național Sport și Tineret: În ce condiții se poate face sport în perioada stării de alertă

Share on facebook
Distribuie